În atenția cetățenilor din Pitești, Primăria informează asupra faptului că va începe să ridice de pe domeniul public toate mașinile lăsate „fără stăpân”. Tot ceea ce înseamnă mașini nemișcate de ani buni, vor trece printr-un proces de identificare efectuat de Poliția Locală și de reprezentanții Primăriei după care urmează a fi ridicate.

De asemenea, Primăria informează și asupra faptului că orice reclamație în acest sens, venita de la cetățenii deranjați de problema în cauză va fi luată în considerare.

Potrivit regulamentului pe care Consiliul Local l-a aprobat în luna aprilie a anului curent, reprezentanții ADP au dreptul de a interveni cu autospecialele și de a ridica mașinile abandonate pe spațiul public și în parcări.

Edilul Piteștiului, Cornel Ionică, este de părere că situația a ajuns în punctul în care nu se mai admite toleranță, în Pitești problema cu numărul locurilor de parcare fiind una acută.

 

 

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here