Venit în vizită la Pitești, săptămâna acesta, președintele Klaus Johannis a avut o întrevedere cu membrii filialei PNL Argeș. Evenimentul nu a fost lipsit de reacții dure, pe bună dreptate, la adresa social-democraților, venite din partea șefului statului.
Președintele Johannis le-a promis celor din PSD o înfrângere cum nu au mai avut. Totodată, acesta a vorbit și despre războiul pe care îl duce cu social-democrații.
“O văd venind. Ei, pesediștii, văd venind cea mai mare înfrângere de după Revoluție. Le e frică și se agață cu disperare de fiecare zi, cât mai rămân la putere. O disperare urâtă! Acești pesediști se agață de putere, doar-doar încă o zi în care mai pot da ceva din banii românilor baronilor roșii, doar-doar mai prind o zi o zi în care să mai angajeze niște neamuri, niște rude, niște incompetenți să mai strice ce a mai rămas din marile sisteme publice din România. Rușine, PSD! O s-o încasați!
PSD a reușit, aproape, să politizeze justiția. Sunt de aproape 30 de ani la putere. Acest PSD a construit o guvernare dezastruoasă, eșuată, e timpul să plece. E timpul să plece pentru mai multă vreme, pentru că doar așa noi, eu și cu voi, cu PNL, vom putea să reconstruim România.
Eu nu vreau ca PSD să plece oricum, ci în cel mai democratic vot. Eu vreau ca PSD să plece după alegeri.
Am vorbit despre războiul pe care trebuie să îl ducem împotriva acestui PSD care a eșuat în economie, justiție, sănătate, învățământ. Această luptă am început-o bine. La europarlamentare, românii au dovedit-o, prin vot, că România este o țară europeană. La referendum au dovedit că își doresc o justiție dreaptă și continuarea luptei anticorupție. Moțiunea de cenzură a fost expresia concretă a românilor de a scăpa de această guvernare ratată și eșuată.”, a transmis Klaus Johannis, în cadrul vizitei de la Pitești.