„Astăzi, 91% dintre români își doresc un nou Proiect de Țară, un nou “Snagov politic”. Acesta nu poate fi realizat fără ca stânga și dreapta, întreaga societate, să își aducă propria viziune la acest proiect comun. Cu acest obiectiv în minte și animați de dorința de a da adevăraților social democrați, stângii românești și națiunii șansa unui nou început, Partidul Social Românesc crede într-o nouă regulă a jocului în politică, economie și societate, fundamentată pe cinste, competență și patriotism. Aceasta este contribuția pe care o aducem, ca oameni de stânga, la Noul Proiect de Țară, venind în întâmpinarea celor care împărtășesc alt crez ideologic, dar sunt animați de același ideal național. PSRO militează pentru “O Bună Societate”, ca bază a unui nou model de țară, în care inițiativa privată și efortul comunității se potențează reciproc. Propunem o regândire profundă a implicării statului în problemele cu aspect social și de politică economică, punând accent pe cetățenia activă și pe reclădirea din temelii a sistemului de asistență socială, în sensul dirijării resurselor de protecție socială doar către cei cu adevărat vulnerabili. Vom reporni ascensorul social, sprijinind munca, creând condiții de afirmare și succes în viața fiecărui român, indiferent de locul, clasa sau grupul social din care fac parte.”
PSRO are filială și Argeș și deja a înaintat Biroului Electoral Permanent documentația necesară privind mandatarul financiar.