
Președintele AJF Argeș, Cornel Sorescu a împlinit astăzi o frumoasă vârstă. Omul cu care fotbalul județean este sinonim de ani buni și-a adăugat în buchetul vieții al 61-lea trandafir. Fostul arbitru a primit cel mai frumos cadou din partea fiului său Bogdan, cel care i-a călcat pe urme. Participarea sa la Campionatul European de Futsal din Croaţia, a reprezentat cu siguranță un moment unic pentru sportul argeșean, dar și pentru cel național. În vârstă de 37 de ani, acesta a fost singurul arbitru român care a fluierat jocurile internaționale la acest turneu. Sorescu jr. este din 2006 pe lista FIFA, este în top 16 în lume și va participa anul viitor și la Campionatul Mondial.
La mulți ani nea Cornele!


