Helios, câine de avalanșă al Salvamont Argeș împlinește astăzi 10 ani de viață. Deși este de 9 ani în serviciu, simpaticul patruped din rasa border collie se arată în continuare energic și dornic să vină în sprijinul turiștilor care au nevoie de el. Împreună cu Dara și fiica lor, Loca, parte din familia salvamontiștilor argeșeni, aceștia sunt pregătiți să intervină atunci când situația o cere.
„Ne-am cunoscut pe peronul telegondolei din Courchevel. Venisem împreuna cu Vali Retevoi să te preluăm, pentru că așa fusese înțelegerea între români și francezi, dar francezii se răzgândiseră, pentru ca Dorel e internațional. Așa ca am început un război, pentru a dovedi că românii sunt la fel de buni în ale muntelui ca și ei, război în urma căruia ai ajuns acasa! Împreună fiind, nu știam că razboiul va continua aici, de data asta nu cu priceputi intr-ale muntelui, ci cu tot felul de papagali și cameleoni pretinși montani.
Împreună am schimbat mentalități, războiul continuă! Cănd am început pregătirea colegilor din țară, mi-ai arătat lucruri pe care le poți face, sugerându-mi metode de lucru!!!
Acum sunt deja alte 24 de unități canine în Salvamont România, antrenate exact ca și noi și recunoscute internațional, al căror număr de intervenții s-a dublat în 2021 față de anul precedent. Împreună, am construit un sistem funcțional, care va rămâne! Și ne vom înmulți și ne vom întări! Te iubesc, puiul meu vioi și greu de pensionat” a scris pe pagina sa de socializare Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeș.
Sursa foto: Facebook Ion Sănduloiu