În conferinţa de presă săptămânală a PNL Piteşti, Tiberiu Avramescu, profesor de economie la Universitatea Piteşti a prezentat câteva puncte de vedere personale referitoare la activitatea Guvernului Ungureanu. În acest sens, el a spus că s-au împlinit două luni de la învestitura acestui guvern, respectiv în 9 februarie 2012, fapt care impune un moment de bilanţ.
Tiberiu Avramescu a surprins totuşi prin faptul că nu a avut un ton vehement şi prin mărturisirea că la acel moment a apreciat punctele de pe agenda lui Mihai Răzvan Ungureanu cât şi prestanţa acestuia, dar că între timp acesta l-a dezamăgit. Tânărul liberal a reluat câteva critici la adresa lui MRU, care se regăsesc de altfel pe agenda liberalilor de câtva timp, cea mai importantă fiind reducerea CAS. În această privinţă, Tiberiu Avramescu a declarat că este de acord cu scăderea CAS la angajatori, mai puţin însă la angajaţi. A vorbit de asemenea despre posibila revenirea a salariilor la nivelul anterior tăierilor cu 25% din 2010 considerând totuşi că în acest moment ea nu este sustenabilă. Întrebat dacă este de acord cu o creştere a salariilor bugetarilor, el însuşi încadrându-se în această categorie, a răspuns afirmativ, susţinând că în cazul unei guvernări USL, în schimb, aceasta este posibilă, a rămas neclar totuşi cum va reuşi o astfel de guvernare să obţină fondurile pe care actuala guvernare nu le poate obţine.


