O familie din Pădureţi îşi face banii pentru traiul zilnic din sticle de plastic, cutii de bere şi fier vechi, pe care le adună de prin gunoaie şi apoi le vând la centrele de colectate. Scot câţiva lei pe zi, dar aceasta este singura alternativă pentru a mai face un ban în plus. La Piteşti, au „reşedinţa” de vară într-un canton părăsit din apropiere de Ştrand.
„Plecăm şi noi după marfă pe unde putem şi apoi o vindem”
Familia Dumitru locuieşte într-o cameră insalubră, fără curent electric şi fără apă curentă, un vechi canton părăsit. Este „reşedinţa” de vară a oamenilor care sunt veniţi, după spusele lor, de la Pădureţi, comuna Poiana Lacului, „la muncă”, la oraş. Practic trăiesc din gunoaiele altora, din ceea ce oamenii mai avuţi aruncă. Adună din zori şi până în noapte pet-uri, cutii din bere, fiare aruncate şi le vând apoi pe la centrele de colectare. „Astea nu sun gunoaie, e marfă”, spune Maria Dumitru, de 54 de ani, una dintre locatarele cantonului. „Plecăm şi noi după marfă pe unde putem şi mergem apoi şi o vindem să mai facem un bănuţ. Avem o casă la Pădureţi şi puţin pământ, dar avem nevoie şi de ceva bănuţi, aşa că venim aici la Piteşti să muncim şi noi cum putem”, adaugă femeia.
Copil de şase ani, crescut din gunoaie
Lângă ea, cu o găină în braţe, unul dintre nepoţii femeii. Ceilalţi sunt plecaţi la muncă, dar Alex, nepotul de şase ani al femeii, a rămas „acasă”. Copilul nu a fost niciodată grădiniţă, însă la şcoală parcă ar vrea să meargă. „Cum să mă duc eu la şcoală, că eu nu ştiu deloc carte”, spune copilul, destul de dezgheţat. Bunica lui adaugă: „Poate îl dăm la şcoală la anul” şi se uită spre copilul aşezat pe jos, pe pietrele de lângă şinele de tren. La câţiva paşi, câteva felii de pâine aduna cine ştie de pe unde, zac la soare, la uscat, pe o folie de plastic. Într-o groapă din faţa cantonului zac munţi de gunoaie, dar femeia spune că nu sunt ale lor. „Noi stăm aici de vreo două luni şi ceva şi aşa am găsit”, se scuză ea. Câteva obiecte vechi, saci plini cu sticle. „Nu stăm doar noi aici, mai sunt câţiva tot din familia mea, dar sunt plecaţi. Să nu faceţi necazuri, că noi am mai vândut odată cărţi vechi pe stradă şi ne-a luat garda, tot pe noi, amărâţii”, se lamentează femeia. Copilul de lângă ea o priveşte inocent, smotocind găina. „Am cumpărat şi noi două găini şi asta e bolnavă, ce să-i fac”, spune copilul îngrijorat de soarta unuia dintre singurii prieteni pe care îi are.
