Consiliul Judetean Arges si Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti organizeaza, joi, 24 mai 2012, în parcul domeniului feudal al Golestilor, începând cu orele 12.30, Festivalul teatrului de copii si tineret – Lumea satului, editia a III-a. Menirea acestui proiect consta în stimularea potentialului artistic al tinerilor, într-un cadru cultural autentic, facilitând, astfel, apropierea acestora de simbolurile si traditiile satului românesc arhaic. Atragerea elevilor catre povestile si poemele românesti, descoperirea si receptarea acestora reprezinta modalitati de perpetuare a culturii populare, cunoscute tot mai putin de tânara generatie din zonele urbane. În cadrul evenimentului, vor fi prezentate scenete sau monologuri cu tematica etnografica din scrierile lui: Anton Pann, Ion Creanga, George Cosbuc, Liviu Rebreanu, Marin Sorescu, sau Barbu Stefanescu Delavrancea. Cucoana si lumea satului românesc, Numai una, Ea rea de plata – El nepriceput, sau Ciuleandra sunt câteva dintre scenetele ce vor fi sustinute de participanti. La festival, vor participa elevi de la scolile: nr. 2 Ion Minulescu, nr. 8, nr. 20 si nr. 6 din Pitesti, de la Scola generala Vintila Bratianu – Stefanesti si de la Palatul Copiilor – Filiala Topoloveni.
Lumea satului la Muzeul Golesti
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu


