Ministerul Afacerilot Externe (MAE) a înaintat către Autoritatea Electorală Permanentă propunerea pentru înființarea a 748 de secții de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.
„Cele mai multe secții de votare vor fi organizate în Spania (140 de secții, față de 143 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Italia (137 de secții, față de 142 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Germania (61 de secții, față de 80 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Marea Britanie (50 de secții, față de 72 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Franța (48 de secții, față de 50 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), S.U.A. (36 de secții de votare, față de 38 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Republica Moldova (30 de secții, față de 37 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Belgia (19 secții de votare, față de 23 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Austria (17 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019), Irlanda (16 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019), Olanda (15 secții, față de 25 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Grecia (11 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019), Norvegia (10 secții, la fel ca alegerile prezidențiale din 2019), Danemarca (10 secții, față de 12 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Portugalia (9 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019), Canada (7 secții, față de 9 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Elveția (7 secții, față de 8 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Australia și Noua Zeelandă (7 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019), Ungaria (7 secții, față de 6 organizate la alegerile prezidențiale din 2019) și Finlanda (4 secții, față de 3 organizate la alegerile prezidențiale din 2019).
De asemenea, în contextul măsurilor adoptate pentru gestionarea efectelor pandemiei de COVID-19, MAE reamintește că autoritățile din Malta și Nigeria au transmis faptul că nu vor permite înființarea de secții de votare. Totodată, din motive obiective, MAE reamintește că nu vor fi organizate secții de votare în Venezuela (activitatea misiunii diplomatice a fost suspendată ca urmare a deteriorării condițiilor de securitate) și în R.P.D. Coreeană (granițele acestui stat sunt închise, ceea ce nu permite trimiterea materialelor necesare). Aceste situații au fost comunicate public de reprezentanți ai Ministerul Afacerilor Externe cu multiple ocazii”, se arată într-un comunicat emis de MAE.
Cetățenii români care au domiciliul sau reședința în afara țării pot vota pentru Senat și Camera Deputaților timp de două zile, pe 5 și 6 decembrie.