Președintele Partidului Poporului Dan Diaconescu, filiala Argeș, avocatul Maria Fulga, se pregătește de lupta politică ce stă să înceapă, foarte posibil mai devreme decât a fost programat în mod normal. Astfel, membrii PP-DD se pregătesc de pe acum de luptă, desigur, una doar politică, a planurilor, campaniei, declarațiilor și încercărilor de a convinge cetățenii să-i voteze. După cum a afirmat Marian Fulga în cadrul conferinței de presă de astăzi, 6 februarie, principalul țel al celor din PP-DD este acela de a scoate la vot pe acei oameni care nu își mai exercită acest drept pentru că nu mai au încredere în clasa politică. Vrem să aducem acel suflu nou în plitică, acea schimbare de care cu toții ne-am dat seama că este nevoie. Emil Boc a făcut un prim pas pentru schimbarea guvernării din România, schimbare pe oamenii au cerut-o prin protestele din stradă, din ultima lună. Cel mai probabil, oamenii nu vor mai avea răbdare până peste 11 luni să schimbe conducerea acestei țări, de aceea este nevoie de alegeri anticipate. Cât privește desemnarea domnului Ungureanu ca prim-ministru, nu este decât o încercare de a mai câștiga puțin timp a celor de la PDL. Noi nu avem nimic doar cu PDL, considrăm că și USL-ul este la fel de vinovat de actuala situație a țării. Și PDL și USL sunt adversarii noștrii politici până la alegeri, a spus Maria Fulga, președintele PP-DD Argeș.
Marian Fulga: „Adversari ne sunt și cei din USl și cei din PD-L”
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Lasă un comentariu



