Foto: Mihai Neacsu
Paradă impresionană a celor din cadrul IPJ Argeş şi din cadrul Jandarmeriei. Cu ocazia Zilei Poliţiei, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a organizat o acţiune care a captat atenţia piteştenilor timp de câteva ore. Au scos la plimbare prin centrul oraşului tot ce au ei mai frumos şi mai impresionant, de la tehnica din doate, şi până la „frumuseţile” care activează în acest domeniu. Mascaţii, poliţiştii de la rutieră, motocicletele poliţiei, maşinile, toate au făcut un tur de centru, s-au lăsat fotografiaţi de oameni, copiii au putut urca în maşini, şi au putut admira demonstraţia de forţă a poliţiei argeşene. Alături de poliţiştii din cadrul MAI, au defilat, mândri nevoie mare şi mini-poliţiştii, echipaţi şi eu ca atare. În rolurile de mini-pol













iţişti au intrat chiar copii ai unor reprezentanţi ai IPJ, printre care şi fiul comisarului Dănuţ Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.




