
Pilotul Vali Porcişteanu, care nu a lipsit de la niciun raliu care a avut loc la Câmpulung, şi-a făcut mulţi prieteni de-a lungul timpului. Şi cum prietenii sunt întotdeauna alături în evenimentele importante din viaţa unui om, Vali Porcişteanu a primit cadou de nuntă, de la prietenul său Dragoş Popescu, un tablou în care maşina sa de curse a fost sculptată în lemn. Întreaga operă de artă a ieşit din mâinile lui Jon Stănescu care de ceva timp îşi dedică timpul liber sculpturilor în lemn. Un cadou de nuntă marca Jon Stănescu a primit şi fiul patronilor dela YLY FOOD, Nicu Ilincescu, când s-a căsătorit religios în această vară cu Sindy, fata omului de afaceri Adi Cicu.


