
CS Mioveni-Ceahlăul Piatra Neamț, diseară ora 20.30, DigiSport
Galben-verzii vor deschide în această seară runda a XIII-a a Ligii I de fotbal. La doar patru zile de la eșecul cu Concordia Chiajna (1-3), ei vor primi vizita unei alte formații aflate în foame de puncte, Ceahlăul Piatra Neamț. Elevii lui Mihai Stoichiţă nu au altă variantă decât cea a victoriei în fața echipei aflate pe locul 11, cu 13 puncte acumulate. Meciul va fi condus la centru de către gălățeanul Adrian Cojocaru. El va fi asistat la cele două tuşe de către Miclos Nagy din Cluj-Napoca şi Marius Marchidanu din Brăila.
Tehnicianul miovenarilor a punctat că până la finele turului formația sa trebuie să mai obțină minimum 7 puncte pentru a pregăti partea a doua a campionatului în liniște „Vreau ca până la finalul turului de campionat să acumulăm măcar şapte puncte. Foarte importante pentru noi sunt meciurile cu Voinţa Sibiu, Ceahlăul sau FC Braşov. Rămâne de văzut ce vom scoate a meciurile cu Dinamo sau CFR Cluj. Acele jocuri sunt nişte plusuri pentru noi, dar nu acolo trebuie să ne bazăm că vom lua sau nu puncte”, a declarat Mihai „Lippi” Stoichiţă.


