Atletic Bradu-FC Univesritatea Craiova 0-1 (0-1)
Atletic Bradu a disputat miercuri după-amiază un amical de lux contra celor de la FC Universitatea Craiova. Argeșenii au cedat la limită, 0-1, în urma unei confruntări extrem de încinse. Trupa lui Rică Neaga a pus probleme serioase elevilor lui Nicolo Napoli. Singura reușită a fost marcată în repriza secundă, dintr-un 11 m, transformat de fostul echipier al gazdelor Cornel Frăsineanu. Brigada de arbitri formată din Robert Avram – Lucian Tănase şi Gheorghiţă Bălan nu a avut deloc un meci liniștit. S-a lăsat cu trei eliminări: doi jucători de la gazde, şi antrenorul secund al Craiovei pentru că l-a înjurat pe centralul Avram. De asemenea s-au arătat șase cartonașe galbene. Ca meniul să fie complet doi dintre combatanți s-au accidentat foarte grav: portarul gazdelor, Muşat, care a suferit o contuzie la tîmplă, şi Liţu, la genunchiul la care a mai fost operat.


