Home Politic Mesajul Deputatului Cătălin Rădulescu: „Sunteți o rușine pentru noi ceilalți!”

Mesajul Deputatului Cătălin Rădulescu: „Sunteți o rușine pentru noi ceilalți!”

de Argeseanul
61 vizualizări

 

Cătălin Rădulescu a fost criticat în nenumărate rânduri de colegii săi de partid și chiar de populație. Poate din cauza  faptului că a spus mereu ceea ce a gândit, indiferent că a fost bine sau rău. După 22 de ani în care a activat în același partid, Cătălin Marian Rădulescu a adresat o scrisoare deschisă atât populației cât și membrilor PSD. Scrisoare pe care o puteți citi mai jos:

„Mă adresez astăzi, tuturor membrilor PSD care mă cunosc și care mă respectă și mă apreciază pentru curajul meu, pentru fidelitatea față de partidul meu (22 de ani în același partid), pentru naționalismul și dragostea mea față de acest popor ; mă adresez astăzi, primarilor PSD, miilor de primari PSD care mi-au mulțumit în ultimii ani, pentru legile pe care le-am inițiat și prin care am reparat nedreptățile făcute de legea ANI împotriva lor; mă adresez astăzi colegilor mei parlamentari, cu care am inițiat sute de amendamente la cele mai importante legi, care au rolul să stopeze abuzurile în justiție față de românii nevinovați ; mă adresez miniștrilor și președinților, vicepreședinților și consilierilor PSD din consiliile județene, viceprimarilor și consilierilor locali; mă adresez oamenilor de afaceri, simpatizanților, care au suferit fiind abuzați de statul mafiot paralel, dar care au fost susținuți în acești 5 ani, prin toate măsurile de scădere a taxelor și nu numai; mă adresez societății civile și simpatizanților PSD : am intrat în Parlamentul României în 2012, și apoi în 2016 , pentru că am crezut în capacitatea de bun strateg, de bun organizator și mai ales de bun roman a lui Liviu Dragnea. Repararea nedreptăților ( 25 % tăiați din salarii și din pensii, spitale și scoli închise), scăderea tuturor taxelor pentru oamenii de afaceri romani (TVA , impozit pe profit , impozit pe dividende), dublarea salariilor medicilor și profesorilor, creșterea salariilor tuturor funcționarilor publici, toate programele de susținere și ajutor pentru studenți și elevi, susținerea familiilor sărace, programele de susținere a fermierilor romani, programele de dezvoltare rurală PNDR 1 și 2, start-up-urile pentru tineri, modificările legilor justiției, a codului penal, codului de procedură penală, a codului civil și a codului administrativ, constituirea fondului suveran de investiții și a Băncii de investiții, a Băncii de sânge și celule stem, reabilitarea tuturor stațiunilor balneo-climaterice din România, legile pentru producătorii agricoli, legea muntelui, legea lobby-ului, cele 21 de proiecte pe parteneriat public privat în valoare de peste 15-20 miliarde euro, creșterea alocațiilor pentru mame și copii, creșterea îndemnizațiilor persoanelor cu handicap, scăderea TVA-ului în turism, eliminarea a 102 taxe pe care romanii le plăteau zi de zi, ajutoarele de stat pentru companiile românești (minim 1,5 milioane euro), legea offshore (care va aduce poporului roman un profit de 40 miliarde euro) și înzestrarea armatei romane prin alocarea unui procent semnificativ din PIB-ul României, au fost și sunt motivele care m-au determinat să fac parte din această minunată echipă condusă de Președintele Liviu Dragnea. Jumătate din aceste măsuri au fost deja realizate iar cealaltă jumătate se va realiza în următorii doi ani și 4 luni .Sunt sigur de asta. Sunt măsuri extraordinare, cu impact atât social cât și economic, măsuri care schimbă total nivelul de trai al fiecărui român, al fiecărei familii din România dar și a țării noastre în ansamblul ei. Toate aceste măsuri care redau demnitatea romanilor, care fac în așa fel ca românul să fie bogat și respectat la el în țară și nu sclavul străinilor, iar țara noastră sa fie independentă energetic și dezvoltată economic, toate aceste măsuri fac parte din programul de guvernare propus de PSD sub președinția lui Liviu Dragnea, și care a obținut sufragiile a 48 la suta din votanți . Liviu Dragnea are ca fiecare dintre noi defecte: greșește de multe ori atunci când își alege echipa sau prietenii, atunci când propulsează și susține În funcții persoane care apoi trădează, atunci când crede într-un strâns de mâna sau în negocieri, atunci când crede în cuvântul unora sau altora, atunci când alege soluții de compromis în locul soluțiilor radicale pentru trădătorii sau securiștii acoperiți din partid, sau chiar atunci când, la presiunea unor președinți de organizații, acceptă persoane cu o slabă expertiză în anumite funcții importante. Da are defecte, toți avem (unii poate mult mai mari), dar Liviu Dragnea are principii de la care nu abdică, Liviu Dragnea e un mare patriot, ține la oameni, repară nedreptăți pentru fiecare categorie socială, nu e nici securist, nici acoperit, nu e trădător de neam, vrea ca românii să fie demni în țara lor și nu vasalii unor “porți “ și pentru asta merge pana la capăt.

Am văzut în ultima săptămâna, un atac mizerabil atât din partea unei doamne, care acum vorbește dintr-o calitate dobândită tocmai datorită unuia din defectele lui Liviu Dragnea, cât și din partea unor colegi de partid. Pentru ca sunt vechi în acest partid, sunt medic, nu sunt nici securist nici acoperit, sunt naționalist, nu trădez și ca sutele de mii de membrii PSD , miile de primari și aproape 200 și ceva de parlamentari, nu accept ca toate măsurile extraordinare din programul nostru de guvernare, legile propuse, măsurile și ordonanțele de guvern pe care trebuie să le dăm în această toamnă, să fie blocate de o Gașcă, care au alte interese decât interesul partidului nostru și decât interesul național, vreau să le transmit acestora un mesaj, mesaj care vă asigur că este al marii majorități ai membrilor PSD, ai simpatizanților, ai oamenilor de afaceri care susțin partidul : nu vă place Liviu Dragnea? De ce dragilor colegi? Pentru că nu achiesează la interesele voastre personale, pentru ca nu vrea să vă lase să vă înfruptați împreuna cu străinii din câștigul enorm, care îi revine poporului roman din exploatarea gazelor? Sau că nu puteți vinde terenurile pe care ați pus mâna prin București și vă încurcă centura? Sau că nu a vrut un fost ministru să vă aranjeze lucrări de drumuri, sau să vă pună oameni prin anumite aeroporturi sau porturi să vă îndestulați? Sau nu va ajunge tainul din poduri importante? Sau ați ajuns din tractoriști, șoferi, economiști fără job, ingineri fără studii sau cu facultăți făcute pe la universități private, sau pe la SRI, sau chiar din jurnaliste  acum oameni cu funcții importante în partidul nostru și acum v-ați unit într-un singur scop, al interesului personal și al familiilor voastre . Știu, pe unele vă pun soții (care au dosare la DNA și au furat vapoare), pe alții soțiile (că doar vor să devină doamne bogate, din căsnicie), pe alții profesorii voștri de la SRI, pe alții finii puși în funcții prin consilii județene, pe alții neamul și prietenii iar pe alții străinii care vor sa pună mâna pe țara asta. Dar ce credeți voi, ca noi ăștilalți mulți și “proști”, care ne iubim neamul, care ne-am angajat să facem din țara asta o țara modernă și dezvoltată, care vrem ca romanii să fie stăpâni și să trăiască decent în țara lor (la fel ca toți străinii în țările lor), noi ăștia care nu avem datorii la niciun străin și care vrem să ducem la bun sfârșit și să mergem până la capăt cu toate legile și măsurile care ni le-am propus, vă vom lăsa să ne decapitați președintele pentru “pofta voastră “? Niciodată . Am înțeles ca nu vreți modificarea legilor justiției, a codurilor penal și de procedură penală, că o iubeați pe Koveși, că îl iubiți pe Lazăr, pe Coldea, Maior și Helvig, că susțineți legea offshore pentru străini, și că voi credeți că acțiunea jandarmilor de a apăra guvernul (din care și unul, viceprim-ministru face parte) PSD-ului din care și voi faceți parte, a fost una abuzivă și mai mult decât atât, că îl citați pe Iohannis, ne dați sfaturi să o lăsam mai moale cu măsurile dure de reparații a abuzurilor și vă îngrijorează părerea Bruxellului. Păi dragi colegi, atunci îmi dau seama că voi sunteți în partidul greșit și cred ca lângă noi nu mai puteți sta. Câți sunteți? 15-20-30? Câțiva președinți de organizații, vreunul doi miniștrii, câțiva parlamentari, câțiva primari? Ăștia sunteți voi? Ați ajuns unde sunteți numai și numai datorită partidului și a celui care a crezut în voi, Liviu Dragnea . Sunteți o rușine pentru noi ceilalți! Deputat Cătălin Marian Rădulescu”.

Facebook Comentarii

Pe aceeași temă

Hai, scrie aici părerea ta despre acest subiect

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

            
  Un plus de informație pentru argeșeni

@2023 – All Right Reserved. Toate drepturile rezervate Argeș Plus TV | Un proiect realizat de PUNKTNET |

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00