Cățelusa Lola din comuna Pietroșani se poate considera extrem de norocoasă, după ce a fost salvată dintr-o fântână adâncă de peste 10 m. Timp de o săptămână au căutat-o stăpânii în locuri diferite, până când din grădină i-au auzit glasul și ieri au sunat la 112. La fața locului au ajuns și pompierii, care au reușit să o recupereze în siguranță, după ce unul dintre ei a coborât și a adus-o la suprafață.
„Ajunși la locul intervenției, salvatorii au constatat că patrupedul se afla la o adâncime de peste 10 metri și au acționat de îndată, amplasând trepiedul pentru a putea coborî în fântână. Bietul animăluț, odată scos la suprafață de către pompierii argeșeni, a sărit imediat în brațele stăpânului, care cu ochii în lacrimi că fetița lui trăiește, le-a mulțumit salvatorilor pentru gestul nobil făcut”, transmite ISU Argeș.
Salvatorul Lolei a fost un soldat, angajat de curând în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.