Astăzi, Jandarmeria Română aniversează 173 de ani de la înființare. Momentul a fost marcat și în centrul municipiului Pitești, unde a fost organizată o defilare a Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Autospecialele folosite la diferite intervenții, patru dintre câinii de serviciu, dar și două echipe ecvestre de la Detașamentul de Cavalerie al Jandarmeriei Române au fost prezentate celor care au luat parte la moment. Ca la orice astfel de eveniment, cei mai încântați au fost copiii, dar și adulții care îi însoțeau, deopotrivă. Cei mici au creat amintiri frumoase, făcând fotografii alături de cei patru tovarăși canini ai jandarmilor argeșeni, dar și de cei doi cai din Capitală. Pentru cei mai curajoși și îndrăzneți, forțele de intervenție au organizat un atelier de Tir, unde au putut trage cu arme de tip airsoft. Tineri și adolescenți și-au încercat aici abilitățile de trăgători, sub îndrumarea jandarmilor. De asemenea, a existat și un stand unde cei prezenți au putut vedea o parte din echipamentele folosite de jandarmeria argeșeană.