Miting mare, moncher, aseară, în Piața Victoriei.  Ca de fiecare dată, efectul este același, participanții zeloși venind și plecând fără vreun rezultat. Mai revoltați s-au arătat unii față de oamenii presei, de acei oameni care își fac doar datoria, decât pe faptul că au ajuns bătaia de joc a unora care, aflați la conducere profită din plin de naivitatea lor.

Unii dintre ei nici măcar nu știau pentru ce au venit exact. Dar au venit… Nu știau pentru ce purtau cămăși/tricouri albe, dar le purtau.

Cu așa națiune, drag cititor, nu ar trebui să ne mai mire faptul că nu merge mai nimic și că avem o conducere care face din cetățeni propriile păpușele cu sfori de care să tragă după bunul plac.

Cum spuneam și într-un articol scris zilele trecute, nu poți face nimic, tu, ca națiune, dacă la vederea pomenilor electorale, sub orice formă s-ar prezenta acestea, te tai mai ceva decât maioneza sau decât un adolescent aflat în căutarea personalității.

Din moment ce ajungi să te vinzi ca o prostituată ieftină, pentru un kil de zahăr, un litru de ulei și două batoane de salam, sau pentru o farfurie cu mici și un pahar cu bere, sau la cea mai mică amenințare cu datul afară de la locul de muncă dacă nu participi la manifestația X, atunci, cu părere de rău doar pentru cei care încă mai au coloană vertebrală, ție, mare de oameni naivi îți spun doar atât: TU I-AI ALES! ÎȚI MERIȚI SOARTA, INDIFERENT DESPRE CE CULOARE POLITICĂ AR FI VORBA!

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here