O paradă moto făcută ca la carte, un concert rock de zile mari, multă bere și voie bună-acestea au fost ingredientele primei ediții a festivalului moto „Rock’n’Ride!”, organizat de Bad Breed Motorcycle Club Pitești, Centrul Cultural Mioveni, Primăria orașului și Consiliul Local Mioveni.
Sâmbătă seara, pe scena de la Făget au urcat trupele Kunnstra, Olly of Queens, Fara Vise, Dan Helciug, cu tribut Queen, Trooper.
Poate singurul inconvenient al petrecerii, unul independent de organizare, care a fost foarte bună ținând cont că a fost prima ediție, a fost timpul capricios, care a făcut ca poienița în care a fost organizat evenimentul să devină o veritabilă mlaștină! Cu mai mult sau mai puțin noroi pe ei, iubitorii de motociclete, dar și ai muzicii rock au petrecut până târziu în noapte.
Mai jos, câteva imagini de la atmosfera de sâmbătă, dar și înregistrarea concertului, realizată de echipa Super TV.