Natalitatea în România a scăzut în luna mai 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. În mai 2022 s-au înregistrat 14226 de nașteri, cu 1062 mai puține comparativ cu aceeaşi lună din 2021. Numărul nou-născuților vii a fost însă mai mare în mai 2022 comparativ cu luna aprilie a aceluiași an.
Numărul deceselor înregistrate în luna mai 2022 a scăzut, atât față de luna mai 2021, cât şi faţă de luna precedentă (aprilie 2022). În luna mai 2022 numărul căsătoriilor a crescut atât față de luna mai 2021, cât şi faţă de luna aprilie 2022, iar numărul divorțurilor a scăzut atât față de luna mai 2021, cât şi faţă de luna aprilie 2022.
Numărul deceselor înregistrate în luna mai 2022 a fost de 20807 (11012 bărbați și 9795 femei), cu 1348 decese (584 bărbați și 764 femei) mai puține decât în luna aprilie 2022. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna mai 2022, a fost de 81 copii, în creștere cu 8 faţă de luna aprilie 2022.
Sporul natural a fost negativ atât în luna mai 2022 (-6581 persoane), cât şi în luna mai 2021 (-9026 persoane). Numărul persoanelor care au decedat în luna mai 2022 a fost cu 3507 mai mic faţă de luna mai 2021. După primele trei cauze principale de deces, în luna mai 2022 faţă de luna mai 2021, s-au înregistrat cu 1562 mai puține decese din cauza bolilor aparatului circulator, cu 19 decese mai multe având cauză principală tumorile și cu 1874 decese mai puține din cauza bolilor aparatului respirator.
Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 18 mai mare în luna mai 2022 decât cel
înregistrat în luna mai 2021. În luna mai 2022, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10310 persoane (5504 bărbaţi şi 4806 femei), iar în mediul rural decesul a 10497 persoane (5508 bărbaţi şi 4989 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2021, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 1880 persoane (916 bărbaţi şi 964 femei) în mediul urban și cu 1627 persoane (838 bărbaţi şi 789 femei) în mediul rural.
Numărul căsătoriilor a fost, în luna mai 2022, cu 1276 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna mai 2022 s-au pronunţat cu 207 divorţuri mai puține decât în luna mai 202