Context actual: o serie de modificari legislative (ordonante de urgenta/legi) de data foarte recenta si/sau avute in vedere in perioada imediat urmatoare au fost aprobate/anuntate de catre Guvern si/sau Parlament, modificari ce au un impact semnificativ la nivelul mediului de afaceri local/national.
Modificarile legislative sunt insuficient explicate/contractoriu comunicate si majoritatea lor au/vor avea o aplicabilitate imediata (ex: plata defalcata TVA, desfiintarea sau reducerea contributiei la pilonul II de pensii).
Obiectivul principal al mediului de afaceri: predictibilitate in zona derularii afacerilor si sustenabilitatea dezvoltarii economice a Romaniei (indiferent de provenienta capitalului).
Principalele aspecte avute in vedere sunt:
- Plata defalcata a TVA (OG 23/2017 optionala incepand cu 1 Octombrie 2017, obligatorie incepand cu 1 Ianuarie 2018) – presupune un cost administrativ ridicat (atat la nivelul statului/unitatile de trezorerie dar mai ales la nivelul contribuabililor) si nu rezolva problema evaziunii fiscale la nivel de TVA, cu siguranta nu a TVA-ului nedeclarat!
Desi gradul de colectare mentionat este de 75% (conform cifrelor avansate de catre oficialitati) sunt penalizati prin masuri administrative tot contribuabilii bun platnici care-si declara si platesc corect TVA. Prin urmare ANAF-ul ar trebui sa intreprinda masuri in zona celor 25% din sumele necolectate DAR mai ales in zona sumelor NEDECLARATE (adevarata evaziune fiscala).
Exemple de astfel de masuri:
– conectarea caselor de marcat electronice la serverele ANAF cat mai curand posibil (TVA nedeclarat);
– intarirea disciplinei fiscale in zona vamala (taxe vamale si TVA nedeclarat/subdeclarat);
– extinderea domeniilor de aplicare a masurilor de simplificare TVA (taxare inversa in RO);
– chiar si cresterea cotei de TVA cu 1 pp ar fi mult mai putin costisitoare dpdv administrare (atat la nivel de ANAF cat si la nivel de mediu de business) daca aceasta masura ar fi vazuta ca o masura echivalenta pentru cresterea sumelor incasate de catre bugetul de stat.
Solicitari: anularea OG 23/2017 sau respingerea ei de catre Parlament in aceasta sesiune de toamna.
- Deficit bugetar imens la nivelul bugetului de asigurari sociale (Pensii) deficit ce se doreste a fi acoperit partial/punctual prin desfiintarea sau reducerea contributiei obligatorii la Pilonul II, dar si prin transferuri suplimentare de la bugetul de stat (grevarea bugetului de stat de sarcini suplimentare).
Pensiile speciale sunt o exceptie de la regula generala (principiile contributivitatii si solidaritatii) si desi sunt aplicabile unui numar mic de persoane au un impact semnificativ in deficitul bugetului de asigurari sociale. Mai mult calculul acestor pensii speciale a condus la anomalii de genul pensii mult mai mari decat nivelul veniturilor realizate intr-o perioada de timp rezonabila.
Contributiile la Pilonul II de pensii se bazeaza pe principiul contributivitatii si este aplicabil marii majoritati a contribuabililor din Romania.
Solicitari: mentinerea nivelului actual al contributiilor la pilonul II de pensii cel putin atat timp cat problema pensiilor speciale nu este rezolvata (recalculate pe principiile contributivitatii/solidaritatii sau daca decizia politica va fi mentinerea lor atunci ar trebui limitat surplusul peste sumele calculate conform principiul contributivitatii la un anumit nivel (ex: % dintr-un indicator utilizat la constructia bugetului pentru anul respectiv).
- Corelarea salarialui mediu net din zona privata cu cel din zona bugetara (in momentul de fata exista un decalaj de cca 60%*) in special in contextual noii legi a salarizarii bugetare (inclusiv la nivel local).
*La nivelul lunii Iulie 2017 conform www.insse.ro salariul mediu net a fost de 3.808 Ron in administratie publica si aparare, asigurari sociale din sistemul public (exclusiv fortele armate si asimilati), respectiv 2.391 Ron per total economie. In invatamant salariul mediu net a fost de 2.263 Ron iar in sanatate si asitenta sociala de 2.681 Ron.
In ultima vreme au fost anuntate o serie de majorari semnificative ale salariilor in domeniul bugetar, parte a acestor majorari vor proveni si din mutarea contributiilor sociale de la angajator la angajat. Nici in momentul de fata nu este comunicata official noua modalitate de calcul a contributiilor sociale si impozitare a salariilor incepand cu data de 1 Ianuarie 2018. Daca nivelul actual al contributiilor sociale si impozitare vor fi mentinute salariile nete vor scadea cu cca 11%, deci nu vor creste.
In mediul privat (societati cu capital strain sau domestic) principala modalitate de negociere a salariului este salariul brut si orice majorare a acestuia trebuie temeinic justificata. Nu toate societatile private vor “translata” integral costurile salariale suplimentare prin urmare salariile nete din domeniul privat vor scadea corespunzator si vor majora decalajul de mai sus, urmare a cresterii fiscalitatii si nicidecum a reducerii ei.
Solicitari: reducerea decalajului mai sus mentionat.
- Asigurarea resurselor bugetare necesare demararii proiectelor mari de infrastructura (proiecte de importanta UE cu finantare asigurata din fonduri nerambursabile UE (ex: Autostrada Pitesti-Sibiu, Centura de Sud a Capitalei, etc.)).
Consiliul Director al Asociatiei Oamenilor de Afaceri Arges


