În societatea românească , notarul este si trebuie să fie ,un garant al respectării legilor in materie de convenţii civile ,contracte ,înţelegeri între părţi şi alte genuri de tranzactii între două persoane fizice sau juridice . Atunci când cineva se prezintă în faţa notarului public pentru întocmirea unui act sau încheierea unei tranzacţii ,trebuie să aibă certitudinea că notarul îl protejează împotriva abuzurilor sau a încălcării legii în defavoarea sa. Cam acestea ar fi câteva principii care trebuie să stea la fundamentul statutului de notar public. Cu toate acestea ,media românească a scris ,în nenumărate rânduri ,despre activitatea unor astfel de reprezentanţi ai legii care ,în complicitate cu unii infractori, au contribuit decisiv la producerea unor drame generate de vulnerabilitatea unor oameni cu prea mare incredere in notarii publici . Am avut prilejul să vedem oameni batrâni aruncaţi în strada si nevoiţi sa locuiasca in canale şi multe alte tragedii generate de infractori fara scrupule . Dar toate acestea n-ar fi fost nicicând posibile fără ajutorul criminal al unor notari sau magistraţi corupţi.
Prin această introducere nu am intenţionat să sugerăm faptul că ceea ce vom relata ,mai jos, se poate încadra in denumirea generică de mafia imobiliara ,ci ,pur şi simplu ,am făcut o prezentare a ceea ce ar trebui să reprezinte un notar public în percepţia celor care apelează la serviciile birourilor notariale autohtone .
O familie din Piteşti face demersuri pentru cumpărarea unui apartament. Nimic mai banal . Şi totuşi…
Familia Maria şi Gheorghe Popa ,din Piteşti ,s-a hotărât în anul 2009 ,să-şi vândă apartamentul pentru a-şi cumpăra altul mai spaţios. Zis şi făcut ! După ce şi-au înstrăinat vechea locunţă şi au încasat contravaloarea sa ,au demarat căutările pentru un alt apartament . Cu ajutorul unei cunoştinţte ,au găsit un apartament cu trei camere în cartierul Tudor Vladimirescu . După ce au luat legătura cu proprietara ,Florentina Voinel ,care avea procură specială de reprezentare a soţului său ,cele două părţi au stabilit preţul de cumpărare (40 000 euro) şi au stabilit data în care să se prezinte la notar . Între timp, ,vânzătoarea le-a adus la cunoştinţă cumpărătorilor că apartamentul este gajat la o bancă pentru suma de 20 000 euro . Cele două părţi au convenit să facă ,iniţial ,un antecontract de vânzare-cumpărare. Pentru întocmirea acestui act,. cele două părţi s-au prezentat la Biroul Notarial Public al asociaţilor ,Căunei Florescu Mariana şi Căunei Floresu Adrian .
Primul act notarial cu cântec …
În data de 14-07-2010, cumpărătorii şi vânzătoarea au cerut sfatul notarei Mariana Căunei despre cum ar fi fost legal să se rezolve problema ipotecii care greva apartamentul de o posibilă înstrăinare .Notarul public le-a sugerat să întocmească un antecontract,prin care cumpărătorii au plătit un avans de 4500 euro ,ulterior.familia Popa urmând să achite vânzătorei suma de 20 000 de euro ,sumă care să fie înapoiata băncii creditoare şi astfel să se ridice ipoteca în vederea întocmirii actului de vânzare-cumpărare. Ceea ce este însă mai mult decât bizar este faptul că ,deşi legea prevede expres această cerinţă,notara Căunei nu a solicitat de la O.C.P.I. Extrasul de Carte Funciară din care să se constate dacă apartamentul mai are şi alte sarcini financiare sau de altă natură .Atâta vreme cât acel antecontract presupunea achitarea unei sume de bani ,notarul avea obligaţia să fie în posesia extrasului de Carte Funciară ,înainte de întocmirea , semnarea şi autentificarea înscrisului notarial respectiv . Dar acest lucru nu s-a intâmplat şi se va vedea ,ceva mai încolo, de ce anume nu s-a solicitat acest document.
După achitareaavansului şi semnarea antecontractului ,s-a stabilit ca termen limită pentru semnarea actului autentic ,data de 15-09-2010. În data de 8 sept. 2010 ,familia Popa a mai achitat Florentinei Voinel suma de 20500 euro ,cu care vânzătoarea susţine ca a achitat ipoteca de la Banca Transilvania pentru a elibera de sarcini apartamentul pus în vânzare.
Al doilera act notarial ilegal.Notara Căunei intră intr-un joc periculos
În data de 14-09-2010, aşa cum fusese stabilit, cumpărătorii s-au prezentat la Biroul Notarial cu restul de sumă de 15 000 de euro ,în speranţa încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Au plătit suma restantă în faţa notarei ,după care au avut o surpriză echivalentă cu un autentic ”par în cap” primit din partea reprezentantului legii.
” La acel moment ,doamna notar avea deja redactat un alt înscris ,o convenţie de vânzare -cupărare si nicidecum un contract ,aşa cum stabilisem iniţial”, ne-a declarat Maria Popa . Notara Căunei ,care stabilise întreaga strategie împreuna cu Florentina Voinel ,înainte de sosirea cumpărătorilor, le-a explicat ,cu nonşalanţă,că vânzătoare mai are de achitat o datorie la o altă bancă şi că , dacă s-ar încheia un contract de vânzare-cumpărare ,această datorie va apărea în act şi că ar fi mai ieftin să se încheie o convenţie ,urmând ca ,după stingerea acestei creanţe să le încheie contractul autentic. ”Doamna notar ne-a explicat ,la acel moment, că suntem deja proprietari de drept ai imobilului,că a trecut acest aspect în convenţie şi că putem să ne mutăm în apartament„ ,a continuat ,printre suspine ,Maria Popa . Şi astfel s-a întocmit o convenţie între cele două părţi ,nr 1982 din 14 sept. 2010 ,în care se stipulează că a fost achitată contravaloarea apartamentului, insă nici în această convenţie nu apare extrasul de Carte Funciară pentru informarea cu privire la imobilul respectiv. Aici ,notara Căunei ,din nou a omis să-şi facă datoria pentru care percepe taxe destul de mari de la clienţi.O altă gafă ? Sau este cu totul altceva ?
Încă o lovitură năpraznica pentru familia Popa
După acest episod ,destul de trist pentru familia Popa ,în data de 01-10-2010, cei doi soţi s-au mutat în noua locuinţă ,plătită integral, dar fără act autentic de proprietate . Crezând în cuvântul notarei ,cei doi au zugrăvit apartamentul şi ţi-au adus toate bunurile de strictă necesitate pentru a locui acolo. În toată această perioadă ,cumpărătorii au solicitat ,în nenumărate rânduri, notarei Căunei pentru ca aceasta să ceară extrasul de Carte Funciară de la O.C P. I. pentru apartamentul respectiv. Abia în data de 07-10-2010 ,Biroul Notarial al doamnei notar Căunei a cerut şi a primit extrasul din care s-a văzut ,limpede, că …apartamentul din Tudor Vladimirescu nu mai aparţine Florentinei Voinel ,ci el fusese vândut de aceasta unei anume Mihaela Camelia Tămâianu . Tranzacţia intre cele două părţi se făcuse în data de 15oct. 2009 ,cu încheierea de autentificare nr. 2526 . Aşadar,apartamentul nu-i mai aparţinea familiei Voinel de aproape un an de zile….
Un document notarial de un cinism rar întâlnit la un om al legii.
Aşa cum spuneam ,ceva mai înainte, în data de 07-10-2010 ,după ce cumpărătorii au achitat o taxă de urgenţă, personalul Biroului Notarial ,implicit notara Căunei ,au primit extrasul de Carte Funciară ,din care rezulta că apartamentul aparţinea altui proprietar ,nicidecum aşa-zisei vânzătoare ,Florentina Voinel .Cu toate acestea ,în data de 08-10-2010,notara Căunei a mai redactat o convenţie ,între Florentina Voinel şi familia Popa .Şi pentru a nu fi bănuţi deexagerare sau dezimformare,ne vom permite să cităm câteva fraze din conţinutul convenţiei ,întocmită dupa ce notara a aflat că apartamentul nu-i mai apartine falsei vânzătore.
”noi părţile ne obligăm să încheiem actul de vânzare-cumpărare privind apartamentul descris mai sus,pâna la data de 22-10-2010 ”(facsimil).
Aşadar, notara Căunei cunoştea realitatea cu privire la adevăratul proprietar al apartamentului,dar, în cel mai ipocrit mod ,a mai întocmit un act prin care să-i amăgească pe cei doi cumpărători ,facându-i să creadă că Florentina Voinel mai are posibilitatea să vândă apartamentul pe care îl vânduse înainte cu un an .După toate astea ,în data de 26-11-2010, familia Tămâianu s-a prezentat la apartament şi a solicitat ”intruşilor” să elibereze locuinţa . Familia Popa s-a conformat şi cei doi soţi s-au mutat în satul Pârvu Roşu din localitatea Costeşti.
Un act de vânzare-cumpărare cu iz de …altceva .
Departe de noi intenţia de a contesta autenticitate contractului de vânzare-cumparare încheiat între Florentina Voinel şi Camelia Mihaela Tămâianu. Însă ,din curiozitate jurnalistică ,am privit ,ceva mai atent,acest document şi am descoperit ceva careni s-a părut tocmai în regulă . La încheierea tranzacţiei ,în contract s-a stipulat că imobilul respectiv era grevat de mai multe sarcini ,printre care o ipotecă la B.R.D. ,alta la banca Transilvania şi mai multe somaţii de plata la alte instituţii financiare. Pentru toate acestea,cumpărătorii s-au angajat să le achite personal. Cu toate aceste datorii,familia Tămâianu a plătit un preţ de 115000lei pentru a cumpăra acel apartament .
În numărul viitor vom continua dezvăluirile cu privire la acest incredibil caz ţi ne vom ocupa de latura penală .


