Filmul făcut de americani
Recent, s-au împlinit 51 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase interacțiuni culturale care au avut loc în România ceaușistă: doi jurnaliști americani au ales să-și unească destinele, dar nu oriunde, ci în comuna musceleană Lerești. A trecut mai bine de o jumătate de secol de atunci, însă controversele legate de eveniment nu s-au oprit. Unii spun că această nuntă a fost una care are legătură, strict, cu dragostea pe care cuplul american a manifestat-o pentru România și, mai ales, pentru meleagurile argeșene. Alții spun că a fost o operațiune de spionaj, regizată până la cel mai mic detaliu, de către CIA. Alții consideră că, pur și simplu, a fost un deal între autoritățile de la noi și americani pentru promovarea turismului românesc în Occident.
În acest material, vă vom prezenta ambele filme realizate la celebra nuntă din Lerești, atât de către americani, cât și pe cel al TVR.
Autorul unei monografii a comunei Lerești, Ion Oană, scria despre acest eveniment următoarele:
După evenimentele din anul 1968, când România a refuzat să facă jocul Moscovei, neparticipând la invadarea Cehoslovaciei, prestigiul ţării noastre a crescut. Se preconiza şi se aştepta o relaxare politică, fapt pentru care România devine o ţară favorită a spaţiului Euro-Atlantic, atât în suport economic şi infuzie de capital, cât şi un spaţiu european ce trebuia cunoscut şi valorificat.
În acest context, un american, Harry W. Morgan, îndrăgostit de mioriticul plai românesc, pune în S.U.A. bazele unei asociaţii intitulate „Ambasadorii prieteniei“. Lereștiul, în anii ’70, era considerată cea mai frumoasă aşezare rurală din România, aşa că lui Harry Morgan nu i-a fost greu să aleagă.
Edilii de atunci erau conştienţi că localitatea nu se ridica la standardele de mediu, să-i zicem totuși rural, din S U.A. În acel timp comuna nu avea apă curentă şi se confrunta cu o acută lipsă de apă potabilă prin secarea fântânilor, din cauza adâncirii albie: Râului Târgului în urma excavărilor de balastru pentru terasamentul căii ferate ce trebuia să lege Combinatul de Ciment din Argeşel cu restul lumi.
Zona de nord a satului (Capu’ satului) nu a fost afectată. Acolo nu se excavase: deci fântânile nu secaseră. Aşa că nordul comunei a fost ales pentru a primi: în premieră oaspeţi americani.
S-a creat un Comitet de lucru al cărui preşedinte responsabil a fost nunut preotul Stelian Suseanu, parohul zonei de nord a comunei. Un om mult iubit, ascultat şi apreciat de sătenii enoriaşi, ca de altfel de întreaga comunitate Dumnealui a pus o condiție: să i se dea mână liberă în organizare şi să nu se amestece nimeni, nici măcar „băiatul cu ochii albaştri“.
Şi părintele Stelea s-a pus pe treabă. Nu a durat mult a ales casele, a discutat cu oamenii despre ce este vorba, încât ei să depună tot efortul ca să fie bine şi, prin ei, întregii comune şi țării. A întocmit tabelul cu casele și cu membrii fiecărei familii, tabel care a fost înaintat organului de securitate. Cum a ales părintele Stelea gospodăriile, aşa a rămas după aprobare. Era iulie 1972.
A venit şi momentul sosirii celor două autocare cu tineri americani. Au oprit la primăr, s-au făcut prezentările, strângerile de mână protocolare şi apoi îmbarcarea şi direcția Capu” satului. Locuitorii de aici şi-au dat toată silinţa ca totul să fie bine. Tinerii americani au fost răsfăţaţi cu delicii culinare românești: mămăliguţă cu brânză, lapte prins, bulz, ochiuri, sarmale, varietăţi de ciorbe, fripturi de pasăre, de vită, de porc, pastramă, prăpturi făcute în casă ş a m.d. Conducătorii delegaţiei, în frunte cu Harry Morgan, au fost oaspeţii părintelui Stelian Suseanu.
Aşa de încântați au fost tinerii americani, că unii au revenit de câteva ori, iar propaganda pe care au făcut-o în S.U.A. a fost mai mult decât favorabilă comunei şi ţării.
În anii următori s-au făcut şi schimburi artistice pe scena Căminului cultural.
Harry Morgan, care era holtei, a dorit să i se pună pirostriile după ritul creştin ortodox, deși el era un altfel de creștin. Aşa că, în vara anului 1973, în zilele de 7, 8 şi 9 iulie, în Lerești, a avut loc nunta cetăţenilor americani: domnişoara Catherine F. Devlin Jr. cu domnul Harry Morgan, având ca naşi pe arhitectul Roger Rosbach, soţia sa Patricia Hunter şi copiii părintelui Stelian, Suseanu Virgil şi Suseanu Marilena.
Căsătoria civilă a avut loc la Primăria Lereşti şi a fost oficiată de primarul Ion Negru, asistat de secretarul primăriei, Matei Victor. Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sfinţii Voievozi (Biserica veche) şi a fost oficiată de părintele Stelian Suseanu, iar praznicul nupţial a avut loc la Cabana Voina. Totul s-a desfăşurat după datină, păstrând obiceiurile locale şi parcurgându-se toate ritualurile.
Nunta a avut un puternic răsunet internaţional: Lereştiul şi România erau pe buzele tuturor americanilor, iar părintele Stelea a fost invitat în S.U.A. şi, ca semn de recunoştinţă pentru strădaniile depuse, guvernatorul
statului Texas i-a conferit titlul, insigna şi pălăria de „Şerif onorific al statului Texas“.
Întregul deceniu al anilor ’70, vară de vară, autocare cu „ambasadori ai prietentei” au sosit în Lereşti. Punctul culminant a fost sfârşitul lunii decembrie 1978, când un grup de cca. 100 de americani au făcut Revelionul aici, după tradiţia locală, inclus primind colindători.
S-a dorit ca și tineri din Lerești să fie „ambasadori ai prieteniei” şi să meargă în State, dar organele superioare de partid şi de stat s-au opus categoric.
Au mai venit tineri americani şi în primii ani ai deceniului IX, dar apoi totul s-a oprit, de parcă nici nu avuseseră loc evenimentele sus menţionate. România a intrat în propria criză internă şi externă, când puternicul partener de peste ocean i-a retras clauza și i-a întors spatele.
Pe plan local, vizita tinerilor americani a grăbit acţiunea de introducere a apei curente, acţiune în care părintele Stelian Suseanu a avut rolul hotărâtor. Alături i-au fost autorităţile locale de atunci, primarul lon Negru, secretarul primăriei Matei Victor, aparatul primăriei şi locuitorii comunei.
Istorie și cultură în Lerești-Muscel/ Ion Oană. – București : Ars Docendi, 2017
https://www.youtube.com/watch?v=TlRWZ4uWWpA
De menționat este că varianta TVR a acestui eveniment nu a avut sonor, coloana sonoră fiind adăugată, ulterior, de către Petre Stăcescu.
La rândul său, editorii de la Sahiavintage scriau, despre acest eveniment, următoarele:
La 1 august 1973, publicația Tribuna României publică un articol cu titlul „Nuntă la Lerești: Doi americani se căsătoresc după ritul ortodox iar un preot de țară devine șerif texan”. Redactorul-șef al publicației, scriitorul Paul Anghel, semnează scenariul filmului. Nunta tradițional românească a cuplului Henry Morgan-Cappy Devlin, urmărită în detaliu în film, e un eveniment media dezvoltat în trena desemnării de către statul român, printr-un ordin al Ministerului Turismului, a 14 localități din România – printre care si Lereștiul – ca „sate de interes turistic”. Evenimentul are ecouri semnificative în presa românească și internațională, care va fi preluat de ONT și Publiturism pentru promovarea turismului rural în spațiile de limba engleză, în special în SUA.
Evenimentul, filmul rezultat și mitologia dezvoltată în jurul lor vor avea implicații mai largi și de durată la nivel național și internațional. Tradiția combinată a turismului și schimburilor culturale pe filiera asociației Ambasadorii Prieteniei, înființată de Morgan în 1971, care adusese deja, pînă în 1973, peste 2000 de turiști americani la Lerești, continuă în anii ‘80. Evoluția ulterioară a Lereștiului – reprezentat în film ca un muzeu viu al tradițiilor românești – va fi catalizată de intersecția regulată cu cererea turistică internațională. Etnologii români care vor cerceta satul în anii ‘90 îl vor menționa ca una dintre localitățile devenite „vitrine naționale” și care își dispută între ele reprezentativitatea ca parte a discursului promoțional-turistic național al epocii. Pentru augmentarea acestei reprezentativități, Lereștii importă și performează la comandă Călușul oltenesc – o tradiție inexistentă în sat, dar preluată pe linie ideologică și folosită drept reper al identității naționale.
Henry Morgan a rămas o amintire caldă în memoria comunității din Lerești, pentru care contactul cu vizitatorii străini a însemnat o șansă reală de întâlnire cu un „celălalt” deschis și prietenos, precum și familiarizarea cu delicii precum muzica gospel și frisbee-ul. Însă în 1983, la zece ani dupa consumarea nuntii, publicația Securitatea, editată de Ministerul de Interne, publica un articol despre activitatea Fundației Ambasadorii Prieteniei, punând un semn de întrebare asupra unor eventuale scopuri nedeclarate ale acesteia, dincolo de turism și schimburi culturale. Ipoteza avansată – prezentată în text ca o certitudine – era aceea că fundația era folosită ca acoperire de către serviciul de informații american pentru colectarea de informații despre România, pentru introducerea, în rândul populației, a unor „acțiuni de diversiune ideologică” – cu precădere „propagandă anti-comunistă, emigraționistă și de îndoctrinare religioasă” și pentru verificarea „în vederea angrenării în activități ostile” a lucrătorilor ONT și a turiștilor români care vizitează SUA prin intermediul fundației. La câțiva ani după realizarea filmului, regizoarea Eugenia Gutu a emigrat în SUA, de unde a revenit după căderea regimului Ceaușescu.
Realizat în 1973, filmul a ieșit pe piața internațională abia în 1976, dar a jucat un rol central în imaginarul turistic al anilor ‘70, dovadă că apare menționat atât în Remember cât și în Scrisoare din România, ambele datate 1973.
