Piteştiul nu încetează să ne uimească. E un oraş cu de toate, dar mai ales cu foarte multe exemplare multiplicate ale celebrului Dorel. Pe strada Fraţii Goleşti, Dorel a intrat din nou în acţiune. Dar iată cum au stat lucrurile. Mai întâi s-a spart o conductă de apă, nu degeaba, ci conform tradiţiei anuale sau chiar bi-anuale. Oamenii din zonă deja s-au obişnuit cu acest comportament capricios al respectivei conducte de apă rece, aşa că, de câte opri se sparge, nu mai e nimeni mirat. Poate de aia nici nu se grăbeşte nimeni să repare, o lasă mai întâi să-şi facă numărul câteva zile şi apoi se intervine pentru reparaţii. E şi normal până la urmă, că doar nu e bine să te pui cu conducta când e furioasă, mai bine o laşi să-şi verse năduful şi apoi se poate interveni. După cum spuneam, conducta s-a spart, năduful i s-a revărsat câteva zile la rând şi apoi muncitorii au venit să o repare. A stat cuminte la reparaţii, nici nu s-a clintit măcar cât timp s-a spart asfaltul şi s-a făcut gaura. Odată lucrarea încheiată, Dorel a intrat în acţiune şi s-a apucat să spele strada. Mai un jet de apă cu noroi pe maşinile parcate, mai o mătură, până la urmă treaba a fost încheiată cu succes şi raportată la şef aşa cum se cuvine, iar Dorel şi-a putut vedea de ale lui, prin alte părţi ale oraşului. La câţiva metri distanţă, pe aceeaşi stradă, în urma unor lucrări făcute tot de Dorel, s-a lăsat asfaltul şi a apărut o groapă adâncă, numai bună să-ţi rupi maşina în ea. Şi strada a copiat comportamentul conductei şi s-a isterizat brusc. Până se calmează strada şi poate Dorel interveni din nou pentru a o repara, s-a apelat la o improvizaţie pentru a o semnaliza: cu crenguţă şi o cutie puse deasupra găurii.
Foto: Mihai Neacşu





