UPDATE:”Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 64 de ani, din Călinești, care conducea un autoturism, pe DN 73, din direcția Câmpulung către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și a intrat într-un stâlp de electricitate.
În urma accidentului, atât conducătorul auto, cât și cei cinci pasageri din autovehicul (trei adulți și doi copii de 7, respectiv 11 ani) au fost răniți și transportați la spital.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că șoferul nu a consumat alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, potrivit IPJ Argeș.
O mașină a intrat într – un stâlp în comuna Micesti, în urmă cu puțin timp. Cinci persoane au fost rănite în impact, printre care și doi copii, care au suferit traumatisme cranio-faciale. Un bărbat de 64 de ani a fost rănit la mâini, iar doua femei, de 60 și 38 de ani,au suferit și ele traumatismecranio-faciale. Două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș au ajuns la fața locului și i-au transportat pe copii la spital, celelalte victime fiind și ele transportate la spital de paramedicii SMURD.. Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, iar polițiștii sunt la fața locului pentru cercetări.