Autoritățile române continuă ofensiva împotriva criminalității economice și organizate, în cadrul Operațiunii „Jupiter”. Miercuri, în cea de-a treia zi a acțiunii, Parchetul General și Poliția Română au desfășurat 72 de operațiuni la nivel național, fiind puse în aplicare nu mai puțin de 416 mandate de percheziție domiciliară și 165 de mandate de aducere.
Potrivit unui comunicat oficial, dosarele instrumentate vizează o gamă largă de infracțiuni grave, printre care evaziune fiscală, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă, contrafacere, fals informatic, fapte de corupție, dar și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Prejudiciul estimat în aceste cauze este unul semnificativ, ridicându-se la peste 104 milioane de lei și aproximativ 219.000 de euro.
Anchetatorii urmăresc, prin aceste acțiuni, destructurarea unor rețele complexe de fraudă, documentarea circuitelor financiare fictive și identificarea activităților comerciale ilegale. De asemenea, sunt vizate fraudele din mediul online, precum și depistarea produselor contrafăcute.
Operațiunea include și verificări privind deținerea ilegală de arme, muniții și materiale pirotehnice, dar și investigarea unor infracțiuni din sfera mediului și silviculturii. Astfel, sunt analizate cazuri de exploatări ilegale de resurse minerale, depozitări neautorizate de deșeuri și transporturi fictive de material lemnos.
În paralel, autoritățile desfășoară cercetări și în dosare ce vizează furturi, proxenetism, șantaj și exploatarea persoanelor vulnerabile.
În funcție de probele administrate, anchetatorii urmează să dispună măsuri preventive împotriva persoanelor implicate și să instituie măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciilor și confiscarea bunurilor dobândite ilegal.
Operațiunea „Jupiter” reprezintă una dintre cele mai ample acțiuni coordonate la nivel național din ultima perioadă, autoritățile subliniind că astfel de intervenții vor continua pentru combaterea fenomenelor infracționale complexe.


