În perioada 5–7 iunie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost prezenți la mai multe evenimente cu public numeros desfășurate în Pitești și Mioveni, contribuind atât la menținerea ordinii publice, cât și la informarea și educarea cetățenilor.
Una dintre principalele acțiuni a avut loc în cadrul AutoFest Pitești, eveniment organizat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, la Centrul Universitar Pitești. Aici, polițiștii rutieri au oferit participanților informații esențiale despre siguranța în trafic și prevenirea accidentelor. Totodată, polițiștii criminaliști, alături de echipele canine, au susținut demonstrații interactive, atrăgând în special interesul celor mici.
Activități similare au avut loc și la Topârceanu Fest din Mioveni, unde polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Serviciului Rutier Argeș, au interacționat cu aproximativ 380 de elevi și părinți. Autospeciala de siguranță rutieră a fost unul dintre punctele de atracție, oferind participanților ocazia de a învăța într-un mod practic regulile de circulație.
În același weekend, oamenii legii au asigurat ordinea publică și la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă Pitești, desfășurat în zona centrală a municipiului, unde au participat aproximativ 900 de persoane.
Un alt eveniment de amploare a fost „Hot Wheels Underground”, organizat în parcarea Argeș Mall, unde, pe parcursul a două zile, au fost prezenți aproximativ 8.000 de participanți. Datorită măsurilor luate de polițiști, evenimentul s-a desfășurat fără incidente, într-un climat de siguranță.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, obiectivul principal fiind protejarea cetățenilor și menținerea unui climat de ordine și siguranță la toate manifestările publice din județ.


