Instituţia Prefecturii Argeş doreşte lansarea unui proiect prin care să dezvolte bazinele pomicole de pe raza judeţului nostru. Astfel că, în cadrul colegiului prefectural ce va avea loc, joi, 31 octombrie a.c., în comuna Bascov, vor avea loc discuţii cu primarii, dar şi cu directorii de şcoli din comunele pe ale căror rază se alfă astfel de structuri pomicole. Cristian Soare, prefectul de Argeş doreşte ca aceste livezi să servească elevilor în timpul orelor de biologie, şi de ce nu, şi în cadrul celor de dirigenţie.
Proiectul prefectului Soare implică înfiinţarea unor plantaţii de pomi experimentale pentru creşte producţia de fructe în judeţul nostru. Sunt vizate, în special comunele Mărăcineni, Miceşti, Vedea, Morăreşti, municipiul Curtea de Argeş, precum şi alte comune pe ale căror rază poate fi demarat acest proiect.


