Articolul de astăzi nu e nici despre călătorii, deși am mai bine de o lună de când m-am întors dintr-o mică vacanță petrecută în Berlin și aș avea suficientă materie cât pentru 4-5 articole, nu doar pentru unul, nu este nici despre mondenități și „VIP-e cu ștaif”, nici, nici și nici.
În schimb, este despre unii cu care, din păcate, vă ciocniți zilnic, prin mijloacele de transport în comun ale Capitalei. Am spus așa, deoarece în rândurile de astăzi este vorba despre cei care operează în STB, fostă RATB, nu pe transportul în comun din alte orașe.
Cu siguranță, cei care locuiți în frumoasa urbe care pe vremuri era supranumită „MICUL PARIS”, v-ați lovit măcar o sigură dată de acești purtători de legitimație și de vestuțe albastre pe care scrie cu litere mari, să vadă „tot prostul”, C O N T R O L. Să nu mă înțelegeți greșit: nu am nimic cu oamenii că de ce prestează o muncă. Până la urmă fiecare trebuie să își câștige cumva existența. Unii poate au copii acasă sau, mai rău, pe cineva drag care e grav bolnav iar ei sunt singurii care aduc un venit în casă, sau poate deși au studii absolvite cu note mari, nu au găsit un post în domeniu și sunt nevoiți să aleagă altceva etc. . Situații și situații, să le spunem, pe scurt.
În schimb, am ce am cu atitudinea golănească a unora dintre aceștia care cred că dacă au un ecuson agățat de gât și o vestă pe care scrie ce muncă prestează ei, au dreptul să intimideze călătorii surprinși, uneori, cu mici nereguli cauzate tot de un sistem care funcționează cam defectuos.
Dacă nu era să asist la o scenă oarecum supărătoare, poate că nu scriam acum aceste rânduri. Însă, comportamentul respectivilor m-a indignat destul de tare.
Povestea începe cam așa:
București, 19 iulie, orele după-amiezii, zona Obor, tramvaiul 21. Ca orice călător care avea de mers cu treabă undeva mai în afara orașului, am fost nevoită să merg vreo 2-3 stații și cu tramvaiul, până la cea de unde să schimb și să iau mașina mai departe. Ca orice călător care de aproape 2 ani umblă și pe meleaguri bucureștene, folosesc cardul pentru călătorii, autobuzele, tramvaiele sau troleibuzele ne mai având clasicul sistem cu compostor așa cum încă are, de exemplu, Piteștiul.
Urc în tramvaiul 21, nu în cel numit „DORINȚĂ”, scanez cardul și iau și eu un loc. Lângă mine, o femeie, nici tânără dar nici bătrână, face același lucru. Știți și voi chestia cu „Să respectăm regulile că așa e frumos, așa am fost educați!”. Da, așa este. Însă, uneori, având în vedere ce s-a întâmplat mai încolo, mai că îți cam vine să faci „ceva” pe ele.
Și acum să revin la subiectul principal: tramvaiul 21, eu, doamna mai devreme amintită și restul călătorilor cam pierduți în negura telefoanelor mobile. Tăcere, liniște și pace… Cam prea multă liniște! „E clar că liniștea asta precedă ceva ce urmează să se întâmple”, mi-am zis în gând deoarece mai avusesem experiențe cu dumneaei.
Nici nu mi-am terminat bine gândul, că, din penultima stație pe care o aveam de parcurs, și-au făcut apariția omuleții ăia „simpatici”,cu vestuțe albastre și ecusoane care erau puși pe „fapte mari”. Pe semne că nu își făcuseră norma pe ziua respectivă, încheierea programului lor de lucru se apropia cu pași repezi și deh, mai voiau să mai adauge pe listă încă vreun călător „blatist”. Unde mai pui că, au și început cu comentariile, zâmbind răutăcios „Ia uite, măi, doamna deja ne așteptă cu cardul întins, să o verificăm! Ia să vedem noi ce vrea dumneaei să ne arate! O prindem cu neregula sau nu o prindem?”, spune „stimabila doamnă controlor” stând mândră între cei doi colegi însoțitori.
Evident că au început verificările, conform regulamentului în vigoare. Toată lumea în regulă, aparent, până când au ajuns în dreptul femeii de lângă mine. Surpriză neplăcută pentru ea, surpriză plăcută pentru ei: verificarea cadrului arăta că acesta nu fusese validat, deși femeia îl scanase, aparatul făcuse acel zgomot specific. Martori eram atât eu cât și ceilalți aflați în apropiere. Deși am sărit în apărarea călătoarei, mi s-a trântit în față replica „Nu contează ce ai văzut tu că a făcut ea! Înțelegi?”
Simțeam că mi se urcă sângele la cap, urând din tot sufletul idee de sfidare de către una căreia doar ecusonul de la gât îi permitea să facă asta și aș fi pocnit-o în secunda următoare, însă am strâns din dinți și am urmărit în continuare desfășurarea acelui moment tragi-comic.
Fără nici un pic de jenă, vizibil enervata doamnă cu vestă și ecuson, împreună cu ai săi colegi, au cerut răstit, vatmanului, să oprească. E drept, mai erau câțiva metri până în stație și puteau opri acolo. Însă, în stație este lume care ar fi putut interveni pentru femeia care se pierduse cu totul. În schimb, unde au oprit dumnealor, treceau doar mașini. Deh, măi, domnule, „stimabilii” au locurile lor strategice!
Deși aș fi putut să cobor în stație, ceva parcă m-a mânat tot în locul respectiv. Evident că am cam atras atenția cu faptul că am coborât și eu tot acolo, încât m-am trezit cu „Sper că nu aveți de gând să vă amestecați!”, spus pe un tot răstit. Mă uitam stupefiată și nu știam ce să mai zic sau ce să mai cred. Cum să îl oprești pe un om să intervină, să spună că nu este cum cred ei? Așa ceva nu e posibil!
Asistam neputincioasă la discuția pe care o purtau cei patru, la mică distanță de mine și înfuriată că acel purtător de ecuson îmi spune mie ce să fac și ce să nu fac.
Dar să nu o mai lungesc prea mult cu furiile mele înăbușite în mod forțat. Mai departe deznodământul situației la care am asistat a fost, evident, în favoarea celor trei care, mai mult sau mai puțin, au somat-o pe acea femeie să scoată bani din buzunar (poate erau ultimii ei bani, poate aveau ca destinație cumpărarea de medicamente etc.). Pentru a primi în schimb… un carton cu gratuitate pe toată durata zilei dar… la suprataxă (!!!).
Stau și mă întreb: dacă omul respectiv era cu o problemă gravă și avea nevoie de acei bani care au ajuns în buzunarul unora care se scuză cu faptul că ei nu fac decât „să respecte un regulament strict”, cu ce l-a mulțumit acea gratuitate pe toate liniile de transport în comun? Vă spun eu: CU NIMIC! CU ABSOLUT NIMIC!
Oameni buni, aplicați regulile, nu zice nimeni să nu faceți asta! Dar nu forțați omul să vă dea ultimii bani din buzunar. Faptul că ați prins un om în „offside” și l-ați „ars conform regulamentului” vă face să vă simțiți bine la sfârșit de program? E foarte grav dacă gândiți așa!
Decât să buzunăriți oamenii singuri, voi fiind apărați de actele care vă însoțesc, ați face mai bine să îi depistați pe cei care într-adevăr reprezintă o problemă pentru ceilalți călători. Și voi puteți lua măsuri împotriva lor chiar dacă nu sunteți organe ale ordinii publice. Nu e nevoie de uniformă, chipiu și baston de cauciuc pentru a semnala neregulile. E nevoie doar de.. puțin mai mult spirit civic și puțin mai multă omenie.
Cu riscul de a-mi atrage antipatia multora, părerea mea este aceea că majoritatea purtătorilor ăstora de ecusoane, care îți iau din buzunar până și ultimul ban drept suprataxă de călătorie, nu sunt cu nimic mai prejos decât ăia care te buzunăresc la colț de stradă dar o fac ilegal. Sunt, să le spun așa, un fel de… DERBEDEI CU ACTE sau DERBEDEI UN PIC MAI EDUCAȚI.
