Față de sesiunea trecută, când Argeșul a fost reprezentat în legislativ de către 13 parlamentari (9 deputați și 4 senatori), din decembrie 2012 județul nostru este reprezentat de 17 demnitari. Dacă sunt mai mulți, nu înseamnă că argeșenii și, în general, românii o duc mai bine. Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât niciun argeșean, în afară de Daniel Constantin, nu se află în vreo poziție importantă pe la vreun minister sau pe la vreo autoritate națională, în ciuda faptului că USL a obținut în județ unul dintre cele mai bune scoruri din țară.
Dacă aleşii noştri din Parlamentul României au luat o bună și, zic ei, o bine-meritată vacanţă, este necesar să trecem în revistă activitatea deputaţilor şi senatorilor argeşeni din decembrie 2012 şi până astăzi. Luându-i rând pe rând, vom face referiri la numărul de proiecte legislative iniţiate, numărul de interpelări şi luări de cuvânt, dar şi apariţiile acestora în presa argeşeană şi, mai ales, în cea naţională.
Gheorghe Marin, deputat PSD pe Colegiul 1 – Câmpulung a reuşit la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, un scor de 65 %, astfel că şi-a învins adversarii fără nicio problemă. Fostul subprefect nu se bucură de o activitate prodigioasă, după cum este aceasta prezentată pe site-ul oficial al Camerei Deputaţilor. Gheorghe Marin are la activ doar 4 luări de cuvânt şi o singură propunere legislativă iniţiată, alături de colegii deputaţi PSD, Chiriţă Dumitru şi Tătaru Florin – Cristian. Propunerea acestora se referă la înfiinţarea „Fondului Român de Investiţii Strategice în Energie şi Resurse Energetice” S.A, , proiectul aflându-se în acest moment la Senat. Deşi în timpul mandatului său de subprefect al judeţului Argeş, Gheorghe Marin a dovedit că poate fi un pilon important al administraţiei, în Parlament acesta dovedeşte o timiditate mai mult decât supărătoare, mai ales că nu se află la primul mandat de parlamentar. Nota redacției Argesplus.ro pentru Gheorghe Marin: 6, cu indulgență!
Bogdan Niculescu – Duvăz, zis şi deputatul „Nu-l Văz”, din cauza lipsei prezenţei sale în teritoriu, este inclus pe lista noastră, a parlamentarilor fără prea multe rezultate în funcţia pe care o ocupă de 7 mandate (adică din anul 1990). Deputatul PSD de pe colegiul Topoloveni are la activ doar 5 luări de cuvânt, în 4 şedinţe, precum şi 2 proiecte legislative iniţiative alături de mai mulţi colegi din PSD, care l-au inclus şi pe acesta. Ambele proiecte se află în acest moment la Senat. Nota redacției Argesplus.ro pentru Duvăz: 4.
Deşi vocal în conferinţele de presă ale PSD din teritoriu cu privire la defrişările ilegale de păduri, Radu Vasilică, deputat pe colegiul Ştefăneşti, nu are nici acesta o activitate bogată în Parlamentul României. Site-ul oficial al Camerei Deputaţilor notează că Vasilică are până în acest moment 4 luări de cuvânt, în 4 şedinţe, 6 întrebări şi interpelări, precum şi o singură declaraţie politică referitoare la situaţia actuală a învăţământului românesc. Dacă ar face în Parlament ce face la conferințele de presă, ar fi bine și pentru argeșeni, și pentru cariera sa politică. Nota redacției Argesplus.ro: 7.
Nici deputatul PC şi ministru al Agriculturii, Daniel Constantin nu pare să fi
depus un efort supraomenesc în ceea ce priveşte activitatea în Parlament, iar despre activitatea sa ca ministru, nu putem spune decât că aceasta lasă de dorit. Daniel Constantin are în prezent 4 luări de cuvânt din 4 şedinţe, 3 declaraţii politice şi doar 2 proiecte legislative iniţiate, în care este inclus pe o listă de numeroşi parlamentari. Cu această ocazie, îi transmitem lui Daniel Constantin că ar fi bine să mai apară şi prin conferinţele de presă de la Piteşti, că multe întrebări mai avem. Așteptăm să se țină și de promisiunile fluturate în campanie pe la nasul argeșenilor. Pentru că e singurul politician care ține steagul Argeșului sus, îi acordăm un 5 cu indulgență.
Cătălin Rădulescu, deputat PSD de pe colegiul în care se află Arpechimul prinde un loc cu brio în lista codaşilor judeţului. Deşi acesta se laudă prin conferinţele de presă ale PSD că este iniţiatorul unui număr foarte mare de proiecte legislative, Rădulescu nu a vorbit în Parlamentul României decât atunci când şi-a depus jurământul. De asemenea, deputatul PSD are în palmares doar 2 proiecte legislative, alături de numeroşi colegi de-ai săi. Astfel că, cel care, în campania electorală, urla din toţi rărunchii că va face ceva pentru judeţ, acum trece prin Parlament numai pentru a se întâlni cu colegi de-ai săi. Domnule Rădulescu, stai jos, ai nota 3!
Continuarea, mâine, 18 iulie