Într-o societate care se pretinde civilizată, modul în care sunt tratați cei mai vulnerabili oameni spune totul despre nivelul ei de umanitate. Adulții și bătrânii cu dizabilități nu sunt o povară, nu sunt o statistică și nu sunt o cheltuială inutilă. Sunt oameni care trăiesc zilnic cu durere, limitări și diagnostice medicale cronice, iar a le cere să plătească pentru a supraviețui este pur și simplu inhuman.
Mulți dintre acești oameni trăiesc cu boli cronice grave: afecțiuni neurologice, cardiovasculare, degenerative, oncologice sau metabolice. Tratamentele sunt costisitoare, uneori pe viață, iar în multe cazuri nu sunt gratuite sau nu sunt compensate integral. Vorbim despre medicamente scumpe, terapii continue, investigații regulate și dispozitive medicale fără de care viața devine imposibilă.
În aceste condiții, a le impune taxe, contribuții sau costuri suplimentare înseamnă:
-să le ceri să aleagă între medicamente și mâncare!
-să le ceri să aleagă între tratament și căldură!
-să le ceri să renunțe la demnitate pentru a supraviețui!
Acești oameni nu au ales boala, nu au ales dizabilitatea și, de multe ori, nu mai au capacitatea fizică sau psihică de a munci. Mulți trăiesc din pensii mici, indemnizații insuficiente sau din sprijinul familiei, care la rândul ei este împovărată.
Un stat care cere bani de la un om bolnav, dependent de tratament, este un stat care își abandonează propriii cetățeni. Solidaritatea socială nu este un moft, este o obligație morală. Protejarea celor slabi nu este caritate, ci un principiu fundamental al unei societăți drepte.
Bătrânii și adulții cu dizabilități au muncit, au contribuit, au construit. Iar cei care s-au născut cu dizabilități sau le-au dobândit pe parcursul vieții nu trebuie pedepsiți pentru o realitate pe care nu au ales-o. A le cere să plătească pentru servicii medicale esențiale sau pentru existență este echivalent cu a le spune că viața lor valorează mai puțin.O societate sănătoasă:asigură tratamente gratuite pentru bolnavii cronici
elimină taxele și contribuțiile pentru persoanele cu dizabilități
protejează bătrânii, nu îi împinge spre sărăcie și umilință pune omul înaintea cifrelor!Nu vorbim despre privilegii. Vorbim despre dreptul la viață, la sănătate și la demnitate.
Adevărata măsură a unui stat nu este cât de mult adună, ci pe cine alege să apere. Iar adulții și bătrânii cu dizabilități trebuie să fie primii protejați, nu primii sacrificați.
Raluca Popescu-Purtătorul de cuvânt al Partidului Dreptății
