Partidul Patrioților a inaugurat oficial organizația locală din Mioveni, marcând astfel extinderea structurilor sale teritoriale în județul Argeș. Evenimentul de lansare a reunit membri și simpatizanți ai formațiunii politice, fiind un moment important pentru consolidarea prezenței partidului în regiunea argeșeană.
La conducerea noii filiale a fost desemnat Cosmin Reileanu, care va coordona activitatea organizației locale și va lucra pentru promovarea valorilor și obiectivelor partidului în comunitatea miovenească.

În cadrul ceremoniei de inaugurare, Cosmin Reileanu, președintele organizației locale, a transmis un mesaj de recunoștință față de conducerea națională a partidului: „Mulțumim domnului Iulian Surugiu, președinte fondator al Partidului Patrioților, pentru viziunea, determinarea și eforturile constante depuse în construirea și consolidarea acestui proiect politic dedicat românilor.”
Noul președinte local a adresat, de asemenea, mulțumiri conducerii executive a partidului: „Totodată, adresăm sincere mulțumiri domnului Ștefan Birică, prim-vicepreședinte, domnului Corneliu Crăciun, vicepreședinte, domnului Marian Marinescu, președintele Organizației Partidului Patrioților a Municipiului București, precum și domnului Claudiu Mite, președintele Organizației de Tineret a Partidului Patrioților, și lui Alecu Petre pentru implicarea activă, responsabilitatea și devotamentul de care dau dovadă.”
Reileanu și-a încheiat intervenția cu un mesaj optimist despre viitorul formațiunii:
,,Totodată, adresăm sincere mulțumiri domnului Ștefan Birică, prim-vicepreședinte, domnului Corneliu Crăciun, vicepreședinte, domnului Marian Marinescu, președintele Organizației Partidului Patrioților a Municipiului București, precum și domnului Claudiu Mițe, președintele Organizației de Tineret a Partidului Patrioților, și domnului Alecu Petre, pentru implicarea activă, responsabilitatea și devotamentul de care dau dovadă.
Alături de echipa centrală au fost prezenți domnul Zinca George Sorinel, președintele Organizației Județene Argeș a Partidului Patrioților, Mihalțu Ionuț, vicepreședintele Organizației Județene Argeș, Stroie George, președintele Filialei Buzoești, Nichita Constantin, președintele Filialei Costești, Pârvu David Daniel, președintele Filialei Stroiești, Zinca Marius-Daniel, vicepreședintele Filialei Vedea, Marian Mogârdici, membru fondator, Cosmin Bălan membru, precum și Organizația de Tineret a Partidului Patrioților Argeș, a cărei implicare demonstrează că spiritul patriotic merge mai departe, cu responsabilitate și determinare”.
Lansarea filialei din Mioveni se înscrie în strategia de dezvoltare teritorială a Partidului Patrioților, care își propune să-și consolideze prezența la nivel local și să fie mai aproape de preocupările cetățenilor din toate zonele țării.
Noua organizație locală urmează să își stabilească în perioada următoare prioritățile de acțiune și să inițieze dialogul cu comunitatea locală pentru identificarea problemelor specifice ale municipiului Mioveni.


