Un piteştean cu o voce de aur, în vârstă de nouă ani, a reuşit să obţină două premii la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare Mamaia Copiilor. Spectacolul a avut loc la Casa de Cultură din Constanţa. Alex a concurat la secţiunea de vârstă 7 – 9 ani, unde a obţinut premiul I. Tot în cadrul aceluiaşi concurs, el a primit şi Premiul Special acordat de Televiziunea Română.
Alex, îndrumat de către soprana Adina Sima în cadrul cercului de canto de la Palatul Copiilor din Piteşti, are în palmares mai multe premii, deşi studiază muzica doar de aproximativ doi ani. Acesta se poate lăuda cu Premiul Special Dida Drăgan la Cerbul de Aur Junior 2010, Premiul I la Festivalul Voi fi Vedetă 2011, de la Craiova; Premiul I al Festivalului Naţional Generaţia Mileniului III 2011, de la Bucureşti; Premiul II la Festivalul Naţional Cununa Petrolului 2011, care a avut loc la Moreni; Premiul II la Festivalul Suflet de Stea, Trofeul Flori de Gheaţă, Trofeul Gala Cântecelor de Iarnă, Premiul II la Glasul Speranţelor, la care se adaugă acum şi premiul I la Mamaia Copiilor. Alex este elev la Liceul de Artă Dinu Lipatti, din Piteşti, şi, pe lângă faptul că are o voce de puternică, impresionantă, cântă foarte bine şi la pian. Alex a interpretat o melodie în premieră la acest festival, „Dorul”, piesă de suflet a regretatului Aurelian Andreescu.





