Deşi Ceauşescu a fost înjurat, judecat sumar şi, în cele din urmă, executat tocmai pentru modul în care a condus ţara, atât mass-media postdecembristă, dar şi partidele politice invocă jaful şi decăderea patriei de după lovitura de stat, recunoscând tacit că, în ultimii 22 de ani, societatea suferă mult mai mult decât înainte. Aproape toată lumea se vaită de cum au ajuns sistemele de sănătate, de educaţie sau se plânge de decăderea morală a poporului român.
Fără doar şi poate, cea mai mare ruptură a societăţii româneşti, care ne-a afectat destinele până în ziua de astăzi, a fost în mai 1990, atunci când românii s-au ferit de democraţie şi de capitalism ca dracu’ de tămâie, votând FSN şi pe Iliescu în proporţie de peste 80%. Putem spune despre FSN şi Ion Iliescu că au constituit magistrala întregii clase politice de după aşa-zisa revoluţie. FSN-ul a fost pepiniera de cadre atât pentru PSD-ul de mai târziu, dar şi pentru „reformatul în dreapta PDL”. FSN a fost un adăpost liniştit şi profitabil atât pentru Ion Iliescu, cât şi pentru Traian Băsescu sau Adrian Năstase. Activiştii Frontului Salvării Naţionale din 1990 s-au infiltrat în PNŢCD, compromiţându-l iremediabil. Politrucii FSN au ajuns să paraziteze şi celălalt mare partid istoric, PNL, în acest moment formaţiunea lui Brătianu fiind ticsită cu foşti comunişti obscuri, securişti de mâna a doua sau profitori de la colţ de stradă. Tot din magistrala FSN se trag acei oameni care au înfiinţat formaţiuni naţionaliste de paradă (vezi PRM), obturând dezvoltarea, din motive lesne de înţeles, a unor partide cu adevărat naţionaliste şi care s-ar fi constituit într-o adevărată rezistenţă la jafurile făcute în ultimii 23 de ani. Ca o concluzie, trendul întregii clase politice de după 1990 a fost dat de mult-hulitul FSN.
Se mai poate salva ceva din această ţară? Mai putem spera că vom fi guvernaţi de oameni care nu vor mai fura ce mai e de furat? Mai putem spera că vom trăi în democraţie? În această viaţă vom avea un nivel de trai acceptabil? Sunt întrebări pe care şi le pune un om aflat aproape de jumătatea vieţii şi care a crescut şi trăieşte într-o societate dominată de lipsa oricărui reper moral, de rapturi economice, de minciună… Probabil că nu.
După scandalurile penibile din ultimele luni, care au afectat grav credibilitatea României în exterior, cred că singura şansă pe care o avem stă în restauraţia Monarhiei. Aici se pune problema de unde găsim şi un monarh suficient de tânăr pentru a avea timp să pună această ţară pe făgaşul ei normal. Dar se găsesc soluţii…
Nu se mai poate salva mare lucru.