Având în vedere întâmplările destul de recente care au avut loc în Primăria orașului Ștefănești, când Lavinia Năstase și consiliera Luiza Dobrescu au transformat instituția în ring de box, primărița Jenica Ioana Dumitru a hotărât să coboare milităria din pod luând măsuri în privința Laviniei Năstase cea care ocupă funcția de manager al Centrului Cultural din oraș.
Deși în primă fază de părea că „războiul” a fost câștigat de Năstase, la o analiză mai atentă și mai amănunțită a situației, dreptatea îi aparține Luizei Dobrescu.
Totul este cât se poate de adevărat, nu doar vorbe spuse pentru „a da bine”, primărița trimițându-i Laviniei Năstase o înștiințare prin care o atenționează, chiar dacă a obținut postul de la Centrul Cultural pe baza unui concurs dat, că îi va desface contractul de muncă
Pentru cei care nu știu, Centrul Cultural este instituție cu personalitate juridică, Primăria ocupându-se numai de partea de finanțare a acesteia.
Acuzațiile care i se aduc Laviniei Năstase sunt cele de „injurii adresate personalului, manifestări fizice care nu fac cinste nici celui mai needucat cetățean” și nu numai, aici mai amintind și furnizarea unor „informații malițioase” celor din presă.
În cazul în care nu își va revizui atitudinea, contractul de muncă al managerului va fi desfăcut.
Pe de altă parte, totuși nu este precizat principalul motiv care a dus la scandalul care a făcut și încă mai face vâlvă în presa locală, adică neplata salariilor pentru luna aceasta către angajații Centrului Cultural.
Spiritele nu par să se fi calmat, în Primărie anunțându-se un posibil nou scandal.


