PNȚCD aniversează mâine, 10 octombrie 2011, 85 de ani de existență. Cu această ocazie, la București a fost reunit Biroul Permanent Național, structură din care fac parte, ca vicepreședinți și liderii argeșeni Iulian Prunaru, alături de Gheorghe Dinescu. „Suntem un partid cu istorie, un partid cu tradiție. Am pătimit mult în întreaga noastră existență și am luptat pentru o Românie mai bună. Este un moment frumos, unic. Dorim să creștem, dorim să renaștem și să redevenim ceea cea am fost cândva. Pe 10 octombrie 1926, Partidul Național Român din Transilvania, condus de marele om politic Iuliu Maniu, s-a contopit cu Partidul Național Țărănesc din România, al cărui lider era omul de cultură argeșean Ion Mihalache. Provenit dintr-o familie simplă de țărani, dar dotat cu o capacitate intelectuală peste margini, acesta a urmat școala normală și a devenit învățător. Acest om a pus bazele a ceea ce numim noi astăzi, la peste opt decenii PNȚCD. Ne dorim să le păstrăm înaintașilor memoria vie și să clădim un viitor frumos acestui partid. La această conferință aniversară vom discuta rolul nostru în noua Mișcare Populară, dar și repartiția vicepreședinților pe regiuni, în vederea campaniei de la anul”, a spus președintele PNȚCD Argeș, Iulian Prunaru.
PNȚCD, la ceas aniversar
Un comentariu


