
În prima parte a lunii februarie, „agenţi Poliţei Locale Piteşi au desfăşurat activităţi de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, prevenirea şi descoperirea infracţunilor, în toate domenile de activitate pentru care sunt împuterniciţi să acţioneze, respectiv: asigurarea ordinii publice, circulaţei pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişjul stradal, protecţia mediului, activităţi comerciale şi evidenţa persoanelor”. Cam aşa începe o raportare a Poliţiei Locale din Piteşti. Acum, luate pe „căprării”: au fost ridicate un nr. de 94 autoturisme staţionate neregulamentar, s-au dat 428 sancţiuni rutiere, au fost sancţionate două persoane care vindeau în afara pieţelor şi fără documente legale. De asemenea, au mai fost amendate patru persoane pentru lipsa disciplinei în construcţii, iar altele cinci pentru că au intrat cu căruţele în oraş. Pe linie de linişte şi ordine publică, Poliţia Locală a acordat 19 sancţiuni. Per total, angajaţii Poliţei Locale a Municipiului Piteşi au aplicat un număr de 171 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 36.570 lei. Pe lângă toate acestea, Poliţia Locală a făcut şi lucruri bune: au depistat pe străzi şase persoane fără adăpost pe care le-au predat ambulanţei şi au intrat pe străduţele din oraş pentru a asigura o bună desfăşurare a operaţiunilor de deszăpezire.
Poliţia Locală a dat amenzi de aproape 37.000 de lei
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Un comentariu


