În ziua de 21 decembrie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au fost sesizați, de către reprezentanții unui magazin dintr-un complex comercial din zona Bradu, cu privire la faptul că ar fi surprins două femei în timp ce sustrăgeau bunuri din magazin.
Una dintre acestea a reușit să fugă și a fost urmărită de către un agent de pază și un reprezentatnt al magazinului, până la ieșirea din parcarea complexului comercial, unde, cu ajutorul unui polițist aflat în timpul liber, care se afla în trafic și a oprit autoturismul, au reușit să o prindă.
Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că două tinere, de 19, respectiv 18 ani, ambele din Merișani, ar fi sustras, dintr-un magazin, articole de îmbrăcăminte, în valoare de aproximativ 1500 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit reprezentanților societății comerciale.
Tinerele au fost conduse la sediul secției, pentru audieri. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun. Polițistul care a intervenit este agent de poliție de aproximativ 15 ani și își desfășoară activitatea în cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu, conform IPJ Argeș.