În urmă cu câteva săptămâni, fapta unui subofițer de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ajungea pe prima pagină a ziarelor naționale, informația fiind preluată chiar și de jurnale și televiziuni din afara țării. Atunci, un pompier reușise să salveze un cățel făcându-i respirație gură la gură, după un incendiu care avusese loc în cartierul piteștean Războieni. Din păcate, la câteva zile, câinele a murit într-un spital bucureștean, din cauza rănilor suferite, însă fapta pompierului piteștean va rămâne în analele intervențiilor de această natură.
În această seară, cu câteva ore înainte de finele anului 2016, pompierii argeșeni au avut o intervenție care a durat mai mult de două ore, pentru scoaterea și salvarea unui cățeluș prins între două compartimente ale unui bloc. Evenimentul, desfășurat într-un bloc de pe Prelungirea Craiovei, a avut un deznodământ fericit, cățelul fiind salvat!
Încă o dată, militarii în bleomarin trebuie felicitați!


