A venit din nou vremea să vă spun o poveste de la trecătorul pe care îl întâlnesc tot mai rar de ceva timp.

Astăzi l-am revăzut după o perioadă în care a fost absent cu totul. Era din nou tăcut și trist. Mai trist ca niciodată…

Cu lacrimi în ochii săi ca doi tăciuni și cu glas tremurat, mi-a cerut din nou o țigară și m-a rugat respectuos să iau loc lângă el și să îl ascult. Voia să îmi spună o altă poveste.

-Vreau să mă asculți cu atenție și de data aceasta! Ceea ce am să-ți povestesc astăzi îți va da mult de gândit. Este o lecție de „AȘA NU!”. Îmi spunea cu năduf în timp ce sorbea fumul alb-gri înecăcios.

Era atât de trist încât nici nu a îndrăznit să îl întreb ceva. Doar l-am ascultat povestind așa:


Am construit împreună un cămin pentru familia noastră, ulterior mi-ai reproşat că atunci, în perioada aia în care eu mergeam la două locuri de muncă şi în rest făceam muncă de construcţii pentru căminul nostru, eu te-am neglijat pe tine şi ai simţit că nu îţi mai ofer sprijin moral.

În cele două luni în care eu renovam apartamentul dormind 5-6 ore pe noapte poate aş fi avut şi eu nevoie de sprijin moral.

A urmat afecţiunea mea de coloană vertebrală, care m-a ţinuit la pat şi m-a adus în depresie, momente care au fost dificile pentru amândoi şi în care aş fi avut mult mai multă nevoie de susţinere morală, nu de critici şi certuri (…)

E momentul ca şi eu să fiu egoist, pentru că nu mai pot suferi mai mult de atât! Viaţa mea a devenit un chin înfiorător! Tuturor celor care v-am greşit vă spun sincer că îmi pare rău”.

Aceasta e scrisoarea de adio a unui medic stomatolog care s-a sinucis ieri în Timișoara; printre altele o acuză că a fost violentă cu el si că il insela.
Sunt curios ce profesie avea „femeia”
.”, își încheie povestea, trăgând ultimul fum, trecătorul.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here