A venit din nou vremea să vă spun o poveste de la trecătorul pe care îl întâlnesc tot mai rar de ceva timp.
Astăzi l-am revăzut după o perioadă în care a fost absent cu totul. Era din nou tăcut și trist. Mai trist ca niciodată…
Cu lacrimi în ochii săi ca doi tăciuni și cu glas tremurat, mi-a cerut din nou o țigară și m-a rugat respectuos să iau loc lângă el și să îl ascult. Voia să îmi spună o altă poveste.
-Vreau să mă asculți cu atenție și de data aceasta! Ceea ce am să-ți povestesc astăzi îți va da mult de gândit. Este o lecție de „AȘA NU!”. Îmi spunea cu năduf în timp ce sorbea fumul alb-gri înecăcios.
Era atât de trist încât nici nu a îndrăznit să îl întreb ceva. Doar l-am ascultat povestind așa:
“Am construit împreună un cămin pentru familia noastră, ulterior mi-ai reproşat că atunci, în perioada aia în care eu mergeam la două locuri de muncă şi în rest făceam muncă de construcţii pentru căminul nostru, eu te-am neglijat pe tine şi ai simţit că nu îţi mai ofer sprijin moral.
În cele două luni în care eu renovam apartamentul dormind 5-6 ore pe noapte poate aş fi avut şi eu nevoie de sprijin moral.
A urmat afecţiunea mea de coloană vertebrală, care m-a ţinuit la pat şi m-a adus în depresie, momente care au fost dificile pentru amândoi şi în care aş fi avut mult mai multă nevoie de susţinere morală, nu de critici şi certuri (…)
E momentul ca şi eu să fiu egoist, pentru că nu mai pot suferi mai mult de atât! Viaţa mea a devenit un chin înfiorător! Tuturor celor care v-am greşit vă spun sincer că îmi pare rău”.
Aceasta e scrisoarea de adio a unui medic stomatolog care s-a sinucis ieri în Timișoara; printre altele o acuză că a fost violentă cu el si că il insela.
Sunt curios ce profesie avea „femeia”.”, își încheie povestea, trăgând ultimul fum, trecătorul.
