Drag privitor, cititor dar și călător în timp, astăzi am scos din sertarul cu amintiri o altă poveste pe care vreau să o împart cu tine.
Te rog, din nou, să rupi din timpul tău măcar câteva minute, să iei loc și să citești rândurile ce urmează!
„Aşa cum obişnuiesc de câtiva ani, de când locuiesc într-o mică, dar frumoasa zonă din Transilvania, am reînceput drumeţiile de weekend, în căutare de obiective istorice, mai mult sau mai puţin cunoscute şi un bun prilej de a adăuga noi imagini în albumele de weekend.
Cum a fost vreme frumoasă, era păcat să nu ies să mă bucur că văd din nou ceva. Cum zona Transilvaniei este cunoscută pentru locurile încărcate de istorie, o vizită la un castel, o cetate sau o biserica fortificată, este cea mai bună alegere, mai ales atunci când pasiunea pentru fotografie se îmbină cu cea pentru locuri istorice sau drumetii, dar și cu cea pentru scris.
Vezi un loc frumos şi totodată rămâi şi cu o amintire surprinsă cu ajutorul celui mai bun prieten (aparatul foto).
Am pornit la drum, întrebându-mă în gând ”Oare pe unde îmi vor umbla paşii astazi, pe urmele cărui abate, nobil, principe sau pe urmele cărei domniţe?„” Racos – castelul Bethlen „. Sufleteşte mă leaga ceva de locul acela misterios, ceva mă chema de mult acolo, dar nu dădusem curs drumeţiei. Gândul la castelul Bethlen nu a vrut nicicum să îmi dea pace.
Era locul pe care doream să îl văd, să îl descopar ca pe o comoară tăinuită undeva numai pentru mine. Apropiindu-mă tot mai mult de drumul care mă ducea către castel, am început să număr secundele, minutele, până când voi ajunge faţă în faţă cu locul care de mult timp îmi şoptea mut ” Vino ! „.
Un calm de poveste domnea peste tot, împletindu-se cu zâmbetele calde ale bătrânilor adunati lângă porţile înalte şi vechi ale caselor. Nu am putut să nu remarc şi aici case construite în stilul specific.Încet, încet, mi se arata în faţa ochilor comoara ce aştepta să fie descoperită de ochii mei : Castelul Bethlen-Sukosd.
Cu paşi mici şi cu emoţie, am păşit dincolo de porţile mari si grele.În sfârşit eram în faţa a ceea ce doream de mult să văd cu ochii mei, nu doar din imaginile surprinse de alţi vizitatori.
Un monument încă impunător, construit în stil renascentist transilvan, dar din păcate măcinat de timp. Prin ferestrele goale și prin zidurile groase, încă se simte parfumul vremurilor de mult apuse.
Vedeam ca prin vis nobilii si domnitele plimbandu-se incet prin curte si pe coridoarele castelului.Un loc frumos, un loc de poveste, chiar dacă timpul nu are milă de el şi îl macină încet dar sigur.
*** O poveste despre un loc forte drag mie, un loc pe care sper că îl voi revedea.
Foto: arhivă personală Otilia Bercaru ***TOATE DREPTURILE REZERVATE
