Vizitatorii portalului online al Instituției Prefectului, www.prefecturaarges.ro au, de câteva zile, parte numai de surprize. Toate bune și frumoase, accesezi site-ul, iar la meniul principal te privește zâmbitor prefectul Cristian Soare. Surpriza vine câteva secunde mai încolo, atunci când, dorind să accesați vreun meniu sau articol, sunteți redirecționați direct către un site de vânzări Viagra și Cialis. Sunt două posibile explicații: fie boii de la logistica Prefecturii sunt habarniști, iar site-ul lor e mai ușor de spart decât o sticlă din debara, fie acesta este un mesaj că al nostru prefect are nevoie de medicamentele miraculoase. Unul dintre foștii locatari ai biroului numărul 1 al prefecturii, Gheorghe Davidescu, se poate lăuda că sparge orice fără Viagra, chiar și site-uri! Vorba lui Moromete, după facultăți și… posibilități!
Prefectura Argeș a dat-o pe Viagra!
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu


