Liderii PNȚCD Argeș critică dur măsura Consiliului Județean, care din acest an școlar a hotărât să ofere bobocilor de clasa I ghiozdane și rechizite gratuite. Președintele țărăniștilor piteșteni, Gheorghe Dinescu, a punctat că ar fi trebuit să se ia în calcul posibilitățile materiale ale fiecărui elev în parte. El crede că măsura ar fi fost bună, doar în cazul în care s-ar fi aplicat în cazul celor nevoiași. În opinia sa nu există opoziție reală față de PSD, deoarece hotărârea a fost votată unanim de consilierii județeni. Dinescu opiniază că nu este decât o măsură populistă venită înainte de alegerile locale din 2012. „În ciuda unor sondaje care dau procente de peste 70% pentru USL în Argeș, dar și a declarațiilor pe care le fac șefii alianței care spun că vor câștiga toate primăriile și colegiile, ba chiar și câteva din Dâmbovița, Vâlcea sau Olt, pesediștii nu sunt nici pe departe siguri de victoria de la localele de la anul. Altfel cum s-ar explica inițiativa cu primul ghiozdan, care a fost votată în unanimitate în CJ, dominat autoritar de PSD? Că doar nu li s-o fi făcut dintr-o dată drag șefilor acestei instituții de copiii care intră la școală exact anul acesta, cu doar câteva luni înainte de alegerile locale…”, spune ironic Dinescu.



