În noapte de 2 iulie au furat 55 de metri de cablu Romtelecom, din comuna Răteşti şi au fost prinşi de poliţisti din cadrul Poliţiei Topoloveni, împreună cu lucrători ai Secţiei Rurale de Poliţie nr. 8 Leordeni. Autorii faptei sunt P.S.M de 31 ani, P.G.M de 20 ani şi R.I de 19 ani, toţi din comuna Corbii Mari, judeţul Dâmbovoviţa, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 3400 lei. Cei în cauză sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fapta prev. şi ped. de art. 208, 209 c.p. împotriva lor fiind luată măsura reţinerii pe o perioada de 24 de ore, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de arestare preventivă, propunere care nu a fost însuşită, cercetările continuând cu cei 3 în stare de libertate.