Miercurea trecută au revenit la treabă și jucătorii divizionarei a treia de fotbal SCM Piteşti. Aceștia au efectuat primele antrenamente, de acomodare, sub comanda noului lor principal Valentin Sinescu. Alb-violeții vor pune la punct pregătirea fizică până la sfârşitul acestei luni, iar din februarie vor disputa și câteva jocuri amicale. Sinescu a hotărât deja ca băieții să susţină şapte partide de verificare, știindu-se deocamdată numele a cinci dintre adversare. Astfel, pe 1 februarie, SCM Piteşti va întâlni pe Sporting Piteşti, iar patru zile mai târziu echipa va disputa un joc împotriva unui adversar din Liga a II-a, FC Olt. Piteștenii vor da piept pe 8 februarie, cu Metaloglobus Bucureşti, formație de Liga a III-a. Pe 11 februarie, vom asista la un duel argeșean contra celor de la CS Mioveni, iar pe 18 februarie vor Tameș și compania vor juca cu cei de la CS Podari, grupare din eşalonul al treilea. Oficialii SCM încearcă să găsească adversari pentru zilele de 14 şi 21 februarie. La capitolul sosiri avem și câteva nume noi. Este vorba despre trei jucători veniți de la CS Mioveni: mijlocaşul Andrei Panait şi fundaşii Alexandru Dumitrache şi Marian Miulescu și Dragoş Geantă, portar legitimat ultima dată la CSM Râmnicu Vâlcea.


