PSD a câștigat alegerile locale din 27 septembrie 2020 în Argeș, cu peste 70 de mandate de primar și aproape 45% din voturile pentru Consiliul Județean. Astfel, noul primar al Piteștiului este Cristian Gentea, președinte executiv PSD Argeș, funcția de președinte al Consiliul Județean fiind ocupată de Ion Mînzână, președintele PSD Argeș.
Într-o conferință de presă organizată astăzi, la care au participat Cristian Gentea, Ion Mînzînă și Simona Bucura Oprescu, deputat PSD Argeș, noul președinte al Consiliul Județean a mulțumit argeșenilor pentru încrederea acordată și a declarat: „Este o victorie meritată, pentru că am prezentat un program complex”. Acesta a mai adăugat că rezultatele sunt rodul muncii unei echipe complexe de specialiști, mulțumindu-i coordonatoarei campaniei electorale, Simona Bucura Oprescu. „Suntem deschiși la orice discuții cu celelalte partide”, a mai spus Mînzînă.
„Este una dintre cele mai frumoase victorii pe care PSD Argeș a obținut-o și pentru acest lucru le mulțumim mult cetățenilor care au avut încredere în noi. Această victorie nu ar fi fost posibilă fără rezultatele de la municipiul Pitești unde am avut cea mai frumoasă campanie. La Pitești s-a înregistrat cea mai mare creștere a unui candidat în sondaje din întreaga Românie, iar domnul Gentea și echipa sa au făcut o campanie decentă, de la om la om, care iată că a dat roade”, a declarat deputatul PSD de Argeș. Noul primar al Piteștiului a declarat: „Sper ca în Consiliul Local să conlucrăm pentru binele piteștenilor”.


