DEPUTATUL TĂU, MIRCEA DRĂGHICI ŞI PSD CURTEA DE ARGEŞ va invita sambata, 29 octombrie, la o actiune de testare a glicemiei si a tensiunii arteriale. Evenimentul va incepe la ora 08.30 si se va desfasura in doua locatii: la sediul USL din strada Basarabilor, Bl E 21, parter langa magazinul Germanos si la sediul PSD, strada Elena Cuza, Bl E 5, parter, langa Farmacia Catena.
Parlamentarul Colegiului Curtea de Arges, Mircea Draghici a precizat: “Analizele periodice sunt importante pentru depistarea timpurie a unor afectiuni foarte serioase, precum diabetul. Chiar daca nu provoaca dureri si adesea nici simptome in primele momente, diabetul poate face ravagii asupra sanatatii, tocmai de aceea incercam sa-i avertizam si sa-i invatam pe oameni cum sa se fereasca. Ne-am propus să tragem un semnal de alarmă, să le spunem oamenilor că există această boală pe care mulţi nu ştiu că o au, pentru că nu doare. Dacă o depistează din timp poate fi menţinută sub control mult mai uşor. Ar trebui să facă toată lumea şi cât mai des analizele acestea.”
Numarul real al pacientilor cu diabet zaharat este de peste un milion.
Aproape jumatate de milion de persoane inca nu stiu ca sufera de aceasta boala.
In fiecare an sunt depistate aproximativ 80.000 de cazuri noi.
Diabetul este cea mai solicitantă boală a secolului XXI din cauza complicaţiilor cardiovasculare.
Romania se afla in coada Europei in ceea ce priveste nevoile pentru diabetici.


