CS Mioveni a primit, în sfârșit, răspuns dim partea FRF privind redisputarea partidei cu CFR Cluj din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României. Preşedintele, Răzvan Burleanu, este de acord ca meciul să se rejoace, însă precizează că şi gruparea ardeleană trebuie să fie la rându-i de acord cu redisputarea acestei întâlniri.”Personal, consider că, în lipsa unei reglementări specifice pentru această situaţie, ar trebui să primeze spiritul jocului pe care îl iubim cu toţii. Cu atât mai mult într-o competiţie de tradiţie cum este Cupa României. Dacă CFR va accepta rejucarea partidei, nu văd de ce nu am putea crea un precedent al bunelor practici în spiritul fair-play-ului. (…) Spiritul de fair-play reprezintă un element fundamental în dezvoltarea fotbalului, iar promovarea lui constituie pentru mine o prioritate”, se arată în comunicatul remis argeşenilor.
Răspuns de la Președinte pentru CS Mioveni
Niciun comentariu


