PNL Pitești a organizat astăzi o conferință de presă, la care au participiat președintele interimar al organizației, Mihai Coteț, consilierul municipal Tiberiu Irimia și consilierul municipal Sorin Apostoliceanu. Printre subiectele dezbătute s-a numărat și proiectul reamenajării și extinderii Parcului Trivale, unul dintre cele mai importante proiecte avute în vedere, după cum a declarat Tiberiu Irimia.
Investiția s-ar ridica la un cost de 9 milioane de euro, după primele calcule și presupune extinderea parcului în zona platoului, schimbarea corpurilor de iluminat, refacerea pavajelor și a mobilierului, dar și implementarea unui sistem de supraveghere video pe toate ariile parcului.
„Avem un proiect foarte important și în ceea ce privește lacul, pe care ori îl vom face navigabil, ori vom face niște fântâni arteziene. Se dorește și o cascadă, se mai dorește un punct de atracție extraordinar de frumos și de impozant în final, un pod care va lega cele două artere existente principale ale parcului, plus drumurile care vor urca cu noi alei până în zona platoului de sus din pădure, care va mai dezvolta alei în jur de 8-10 km, ne dorim noi” a declarat Tiberiu Irimina în cadrul conferinței.
Mai jos puteți urmări înregistrarea: