
Se poate spune că 2011 a fost un an destul de reușit pentru fotbalul argeșean, cu o singură excepție însă, iar aici ne referim la CS Mioveni. Și arbitrajul din județul nostru s-a bucurat de un sezon cu performanțe. Atrgeșul are o arbitră în top 20 mondial, pe Cristina Dorcioman, dar avem și un fluieraș cetral la nivelul primei divizii, pe Cătălin Popa. Preşedintele AJF Argeş, Cornel Sorescu, este destul de mulţumit de anul care tocmai se încheie, dar spune că mai sunt și aspecte la care trebuie neapărar lucrat, mai ales în ceea ce privește bazele sportive din județ. „La final de an mai sunt şi regrete. Este normal ca în orice activitate să mai ai şi anumite dezamăgiri. La acest capitol cred că aş putea vorbi despre bazele sportive din județ. Trebuie să subliniez că nu avem mai multe astfel de locații, precum este cea de la Bradu. Acolo, autotităţile locale au investit consistent în sport şi există o bază sportivă foarte bună. Îmbucurător este faptul că se lucreaz în momentul de faţă şi al alte baze de acest gen la Davideşti sau la Poiana Lacului. Sper să ne putem mândri în curând cu un număr mai mare de astfel de locații de desfășurare a competițiilor”, a declarat preşedintele AJF Argeş, Cornel Sorescu.


